American Horse a fost cunoscut la început sub numele Manishnee și sub porecla Păianjenul.[7] Când s-a născut, bunicul său a cerut să fie lăsat afara în soare: „Lasă-l să-i ceară străbunicului său, Soarele, sângele fierbinte al unui războinic”. Sitting-Bear, tatăl său și căpetenia tribului True Oglala, și-a pierdut viața în luptă, când American Horse era încă copil, și acesta a ajuns în grija unui unchi. A luat parte în tinerețe la raiduri împotriva triburilor Crow și Shoshone.[8]
Și-a demonstrat iscusința și viclenia încă din copilărie. Când avea aproximativ 10 ani, acesta a fost atacat de trei războinici Crow, în timp ce mâna o turmă de ponei la adăpătoare. Deși inamicii săi erau la distanță mică de el și părea că nu are șanse să scape, acesta a zbierat la animale, care au început să galopeze, și s-a aruncat de pe cal într-un sălciniș, unde s-a ascuns. O parte din turmă a fost observată din tabără, iar indienii Crow au fost alungați de un alt grup de războinici, însă au reușit să fure poneii. Mama sa a crezut că a fost ucis sau capturat, dar acesta a apărut nevătămat în tabără.[9]
La începutul anilor 1870, American Horse s-a mutat la Agenția Red Cloud(d). S-a aliat cu semenii din tribul Wagluhe(d) la Fortul Robinson(d) și a devenit ginerele căpeteniei Red Cloud. Mai târziu, s-a înrolat ca cercetaș indian în armata americană(d), iar cu ajutorul său, armata a păstrat controlul asupra tinerilor războinici și a recrutat noi cercetași din rândul lor.[10]
^„American Horse with children during a visit to the Carlisle School, 1882”. explorepahistory.com. Accesat în . One of the few prominent Native Americans to support the Boarding School movement, Sioux chief American Horse sent his children and relatives to the Carlisle Indian School. In 1882 he visited the Pennsylvania school and sat for this photograph.
^Charles A. Eastman (Ohiyesa), "Indian Heroes and Great Chieftains", (hereinafter "Eastman")(1919)p. 173.
^Richard G. Hardorff, "The Death of Crazy Horse: A Tragic Episode in Lakota History", (hereinafter "Hardorff")(1998), p. 66.