Biserica Sfinții Apostoli din Veneția

Informații generale
Chiesa dei Santi Apostoli di Cristo Biserica Sfinții Apostoli ai lui Cristos
Campanila și campo San Apostoli
Confesiune	romano-catolică
Hram	Sfinții Apostoli
Jurisdicție religioasă	Patriarhia Veneţiei[*]
Tip	biserică
Țara	Italia
Localitate	Veneția
città metropolitana d'Italia[*]	città metropolitana di Venezia[*]
Coordonate	45°26′25.81″N 12°20′11.87″E ({{PAGENAME}}) / 45.4405028°N 12.3366306°E
Date despre construcție
Stil arhitectonic	gotic-renascentist
Arhitect	Alessandro Vittoria
Istoric
Data începerii	1021
Perioadă construcție	secolul al VII-lea (reconstrucție majoră în 1575)
Localizare
Modifică date / text

Biserica Sfinții Apostoli ai lui Cristos (în italiană Chiesa dei Santi Apostoli di Cristo), denumită de obicei San Apostoli, este o biserică romano-catolică din secolul al VII-lea, situată în sestiere Cannaregio al orașului italian Veneția.

Este una dintre cele mai vechi biserici din oraș și a suferit numeroase modificări de la ctitorirea sa. Clădirea actuală este rezultatul unui proiect de reconstrucție majoră care a fost realizat în 1575. Biserica este notabilă mai ales pentru Capela Cornaro, un exemplu important de arhitectură renascentistă timpurie, adăugată de Mauro Codussi pe la 1490. Capela este locul de înmormântare al mai multor membri ai influentei familii Cornaro, inclusiv Caterina Cornaro, regina Ciprului. Biserica adăpostește mai multe opere de artă, inclusiv picturi de Giambattista Tiepolo și Paolo Veronese.

Istoric

În secolul al VII-lea Veneția nu era încă un oraș, ci un grup de comunități mici împrăștiate de-a lungul lagunei. Sfântul Magnus (în italiană San Magno), episcopul de Oderzo, a venit în lagună și a fondat opt biserici.^[1] Potrivit unei legende povestite de istoricul Flaminio Cornaro, Sf. Magnus a avut o viziune a celor Doisprezece Apostoli care i-au poruncit să construiască o biserică pe un loc unde a văzut doisprezece cocori. Această locație, care a fost găsită în cele din urmă în sestiere Cannaregio, a devenit locul bisericii Sfinții Apostoli.^[2] Biserica se află în prezent în Campo dei Santi Apostoli la începutul Strada Nuova (Strada nouă). Clădirea a suferit o reconstrucție completă în 1021.

Pe la 1490 a fost adăugată bisericii Capela Cornaro, construită ca un loc de înmormântare pentru membrii bogatei familii venețiene Cornaro.^[3] Ea este considerată una dintre cele mai importante capele renascentiste timpurii din Veneția.^{[nota 1]} Nu se cunoaște cine a proiectat capela, deși ea este cel mai adesea atribuită arhitectului Mauro Codussi.^[4]^{[nota 2]} În același timp, a fost adăugat un portic pe fațada laterală a bisericii și s-a construit o sacristie. Aceste modificări au fost, de asemenea, supravegheate de Codussi.^{[necesită citare]}

La mijlocul secolului al XVI-lea biserica i-a adăpostit pentru o scurtă perioadă pe Catehumeni, o fraternitate venețiană pentru cei care se pregăteau de botez. În anul 1571 fraternitatea respectivă și-a stabilit sediul permanent la San Gregorio.^[5] La scurt timp după aceasta, în 1575, biserica a fost reconstruită aproape în întregime după proiectul arhitectului Alessandro Vittoria.^[1] Au fost păstrate doar câteva părți din structura anterioară, inclusiv unele fresce și Capela Cornaro.^{[necesită citare]}

Pe la începutul secolului al XVIII-lea, Andrea Tirali a adăugat o serie de detalii arhitectonice, inclusiv domul în formă de bulb de ceapă în vârful campanilei care era ea însăși un adaos de la sfârșitul secolului al XVII-lea (mai precis din 1672).^[3]

Interior

Biserica își păstrează aspectul său din secolul al XVI-lea: o singură navă susținută de două rânduri de coloane. Într-una din capele se află monumentul funerar al contelui Giuseppe Mangilli, proiectat de Luigi Trezza cu un bust de Angelo Pizzi. Principala piesă din altar este pictura Îngerul păzitor de Bernardo Strozzi.^[6]

Capela Cornaro

Capela este locul de înmormântare al mai multor membri ai familiei Cornaro, inclusiv Giorgio Cornaro și sora lui Caterina Cornaro, regina Ciprului.^[7] Organizația caritabilă Save Venice a finanțat restaurarea capelei, inclusiv sculpturile în relief.^[8] Altarul principal al acestei capele conținea pictura Ultima împărtășanie a Sf. Lucia (1747–1748) de Tiepolo.

Interior
Cristelnița
Orga

Artă

Biserica conține o serie de picturi, printre care:

Paolo Veronese, Căderea manei, 1580–1585.^[9]
Giovanni Contarini, Nașterea Fecioarei Maria, 1599
Cesare da Conegliano, Cina cea de Taină, 1583
Fabio Canal, Comuniunea apostolilor și Triumful Euharistiei, secolul al XVII-lea.
Sebastiano Santi, Cristos între apostoli, 1828

Ultima împărtăşanie a Sf. Lucia de Giambattista Tiepolo
Giovanni Contarini, 'Nașterea Fecioarei Maria, 1599
Sebastiano Santi, Cristos între apostoli, 1828
La vergine col Bambino Gaspare Diziani
Santa Caterina d'Alessandria Domenico Maggiotto

plafonul de Fabio canale.

Comuniunea apostolilor şi Triumful Euharistiei
Fabio Canale - Sfântul Matei
Fabio Canale - Sfântul Marcu
Fabio Canale - Sfântul Luca
Fabio Canale - Sfantul Ioan.

Note

^ Celelalte capele renascentiste timpurii din Veneția sunt Gussoni din biserica San Lio, Giustinian Badoer din biserica San Francesco della Vigna și Martini din biserica San Giobbe
^ Alt posibil candidat este Pietro Lombardo.

Referințe

^ ^a ^b Giordano, Venice Described, p. 85
^ „Churches in Venice - San Magno and his eight churches”. Slow Travel. 31 mai 2009. Arhivat din original la 4 octombrie 2013. Accesat în 15 ianuarie 2010.
^ ^a ^b Biucchi, Venice: An Architectural Guide, p. 2.22
^ Huse, The Art of Renaissance Venice, p. 86
^ Pullan, The Jews of Europe, p. 262
^ Nuova Guida di Venezia de Giannantonio Moschini, 1842, pag. 83.
^ Hazlitt, History of the Venetian Republic, p. 120
^ „Other Restorations - Cornaro Chapel in SS. Apostoli”. Save Venice. Accesat în 14 ianuarie 2010.
^ Nichols, Tintoretto, p. 236

Bibliografie

Biucchi, Edwina (2002). Venice: An Architectural Guide.
Hazlitt, William Carew. History of the Venetian Republic. 4.
Giordano, Andrea (1844). Venice described by Baron A. G. From the original Italian. adapted to assist as a guide to the Model of Venice, etc.
Nichols, Tom (2004). Tintoretto: Tradition and Identity.
Pullan, Brian (1998). The Jews of Europe and the Inquisition of Venice, 1550-1670.
Huse, Norbert (1993). The Art of Renaissance Venice: Architecture, Sculpture, and Painting, 1460-1590. University of Chicago Press.

În italiană

Brusegan, Marcello (2008). The Churches of Venice (în Italian). Newton Compton.
Ceriana, Matteo (1996). „Corner Chapel in the Church of Santi Apostoli in Venice”. The Shadow of the Times (în Italian).
Lorenzetti, Giulio (1974). Venice and its Estuary (în Italian). Lint.