Coco este primul album de studio al interpretei americane Colbie Caillat. Materialul a fost lansat în vara anului 2007,[1] primind un dublu disc de platină în Statele Unite ale Americii.[2]
Primul disc single al lui Caillat, „Bubbly”, a devenit un succes major în Statele Unite ale Americii, teritoriu unde s-a comercializat în peste 2,6 milioane de exemplare în format digital.[3] Reacția pozitivă întâmpinată pe teritoriul american a determinat lansarea cântecului la nivel internațional, devenind un șlagăr în țări precum Australia, Norvegia sau Republica Cehă.[4][5]
Următoarele discuri single — „Realize” și „The Little Things” — au crescut popularitatea materialului de proveniență, ajutându-l să rămână în clasamentele de specialitate pentru mai multe săptămâni consecutive.[6]
Ordinea pieselor pe disc
Ediția standard
- „Oxygen” — 3:51
- „The Little Things” — 3:45
- „One Fine Wire” — 3:36
- „Bubbly” — 3:16
- „Feelings Show” — 3:09
- „Midnight Bottle” — 3:40
- „Realize” — 4:05
- „Battle” — 4:04
- „Tailor Made” — 4:29
- „Magic” — 3:24
- „Tied Down” — 3:06
- „Capri” — 2:57
Referințe