Congresul Național African (în englezăAfrican National Congress, ANC) este un partid politic de stânga din Africa de Sud, susținut de alianța sa tripartită cu Congresul Sindicatelor Sud-Africane (COSATU) și cu Partidul Comunist Sud-African (SACP), aflat la guvernare de la înființarea democrației nerasiale în aprilie 1994. El se autodefinește ca „o forță disciplinată a stângii”.[4]
Membrii au înființat organizația sub numele de South African Native National Congress (SANNC) la 8 ianuarie 1912 la Bloemfontein pentru a spori drepturile populației sud-africane de culoare din Uniunea Sud-Africană. Printre membrii fondatori se numărau John Dube, primul președinte, și poetul și scriitorul Sol Plaatje. Organizația a luat numele de ANC în 1923 și a format o aripă militară, Umkhonto we Sizwe (Sulița Națiunii) în 1961, după ce în 1960 a fost scoasă în afara legii de către regimul segregaționist de apartheid, instaurat de Partidul Național al Republicii Sud-Africane.
ANC a fost legalizat la 2 februarie1990, iar apartheidul a fost abolit în țară în iunie 1991. Liderul ANC Nelson Mandela, care fusese deținut din anul 1963 a fost eliberat, iar în urma primelor alegeri multirasiale din 1994 a fost ales președintele Republicii Africa de Sud.
De atunci ANC este partidul de guvernământ al Africii de Sud postapartheid la nivel național, bucurându-se la alegerile generale din 1994, 1999, 2004 și 2009 de 60-70% din voturile electoratului.