Împrăștierea de energie antrenează diverse forme de emisiuni de radiație electromagnetică. Gama de frecvențe a acesteia din urmă depinde de obiectul central. Discurile de acreție ale stelelor tinere și ale protostelelor radiază în infraroșu, iar acelea ale stelelor neutronice și ale găurilor negre radiază în raze X.
Este posibil, de asemenea, să se observe formarea unui disc de acreție în unele sisteme de stele duble, îndeosebi într-un sistem în care unul dintre companion este mult mai masiv decât celălalt. Astfel, steaua cea mai masivă (A) devine o gigantă în fața companionului său mai puțin masiv, steaua B. Dacă steaua A își umple în întregime lobul Roche, are loc, puțin câte puțin, un transfer de masă de la A spre B. În acest caz, materia părăsește lobul stelei A și cade pe steaua B trecând prin punctul Lagrange. Materia nu va cădea direct, în linie dreaptă, pe steaua B datorită rotației sistemului în jurul său și a inerției materiei transferate. Ea va adopta atunci mai degrabă o traiectorie în spirală care o va conduce la formarea unui disc de acreție.[1]
Unele discuri protoplanetare se comportă în parte ca niște discuri de acreție, îndeosebi când o parte din materia lor cade pe protosteaua centrală. Discurile din jurul stelelor T Tauristele Herbig prezintă asemenea comportamente.
fr Marc Séguin, Benoît Villeneuve, Astronomie et astrophysique, Saint-Laurent (Montréal), Éditions du Renouveau Pédagogique, 2002, édition 2, 618 de pagini
en Juhan Frank, Andrew R. King, Derek J. Raine, Accretion Power in Astrophysics ed. 3, Cambridge University Press, 1985, 283 de pagini, ISBN 0-521-62053-8