Discursul de instigare la ură (în englezăhate speech) este definit de Dicționarul Cambridge(d) drept „discursul public care exprimă ură sau încurajează violența împotriva unei persoane sau a unui grup pe bază de rasă, religie, sex sau orientare sexuală”.[1] Un astfel de discurs este de obicei disprețuitor sau ostil unui individ sau grup de indivizi care aparțin unei anumite rase, culori, națiuni, sex, handicap, religie sau orientare sexuală.[2] Definiția legală a discursului care instigă la ură diferă de la o țară la alta.
Au existat numeroase dezbateri cu privire la legislația privind libertatea de exprimare și discursul care instigă la ură.[3] Legile unor țări descriu discursul instigator drept declarații, gesturi sau comportamente care fie incită la violență împotriva unui grup sau a unui individ în baza apartenenței sale la un anumită categorie, fie intimidează sau denigrează indivizi deoarece aparțin unui anumit grup. Legea poate identifica un grup în baza anumitor caracteristici.[4][5][6] În unele țări, discursul care instigă la ură nu reprezintă un termen legal.[7] Mai mult, în unele țări - inclusiv în Statele Unite - o mare parte din ceea ce se încadrează în categoria „discursurilor instigatoare la ură” este protejat prin constituție.[8][9][10] În alte țări, o victimă a acestor discursuri poate solicita despăgubiri în conform dreptului civil(d), dreptului penal sau ambelor.