Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Ecaterina Arie s-a născut la București în anul 1923 într-o familie de intelectuali evrei: bunicul ei din partea mamei, Tulius Revici, era medic, ca și unchiul ei - fratele mamei, Emanuel Revici; celălalt frate al mamei ei Teofil Revici (1895-1980) a fost inginer constructor, profesor la Institutul de Construcții - Facultatea de Căi Ferate din București [2]. Tatăl ei, Ancel (Anghel) Friedman (1885-1963), originar din Galați, a studiat energetica în Germania, unde a și lucrat 3 ani. Revenit în țară, tatăl ei a contribuit din partea Companiei franco-elvețiene Brown-Boveri, la echiparea primelor cu cazane a hidrocentralei Grozăvești [3] Ecaterinei Arie a studiat la liceul Regina Maria [4][sursa nu confirmă]. Aici a fost foarte apreciată pentru aptitudinile ei în fizică și matematică. La începutul celui de-al doilea război mondial a suferit în urma prigoanei antievreiești din timpul Dictaturii regale, a Statului Național-Legionar și a dictaturii lui Ion Antonescu. Familiei i s-a luat locuința și a schimbat apoi multe domicilii temporare. I s-a interzis accesul la școlile și universitățile românești. Salvarea i-a venit de la înființarea, de către Martin Bercovici, împreună cu Ernest Abason, a unui “Curs de pregătire tehnică”, respectiv a Școlii Tehnice evreiești (inaugurată la 11 octombrie 1940 cu aprobarea regimului dictatorial) [5][6].
Acolo l-a cunoscut pe viitorul ei soț, Arie Avram Arie (care, după război, a devenit conferențiar și apoi profesor la Facultatea de Energetică a Institutului Politehnic București [7].
După căderea dictaturii antonesciene, Ecaterina Arie a primit posibilitatea de a-și continua studiile la Institutul Politehnic din București și a obținut diploma de inginer în 1947 "cum laude"[8]
Deoarece după cel de-al doilea război mondial industrializarea, și îndeosebi dezvoltarea industriei grele au devenit un interes primordial în ochii regimului comunist, ceea ce pretindea ample resurse energetice. iar electrificarea a devenit un obiectiv de prestigiu al acestui regim [9]. În aceste condiții era nevoie de mulți ingineri energeticieni și Ecaterina Arie a fost angajată imediat după absolvire. Pasiunea ei a fost însă cercetarea, astfel încât după 2 ani s-a transferat la Institutul de Energetică al Academiei Române.
Activitatea profesională și științifică
Ecaterina Arie a fost angajată pentru stagiu la Societatea de Gaz și Electricitate, unde sub conducerea ing. Gheorghe Hodoș a participat la proiectele de extindere a rețelei electrice subterane de 30 kV si la lucrările substației Combinatului Poligrafic și ale substației Centru. De asemenea, a luat parte la tehnologizarea rețelei de 60kV București-Tâncăbești[10] În anii 1949-1954 a fost director adjunct la Institutul de Energetică al Academiei Române [1][11]
În anul 1954 a fost scoasă din funcția de director adjunct ca urmare a unor persecuții politice/ A fost considerată „de origine nesănătoasă”, deoarece tatăl ei deținuse o companie de proiectare a centralelor hidroelectrice, care era și reprezentanța firmei Brown Boveri în România interbelică (Reprezentanța a fost expropriată în anii regimului Antonescu). Ecaterina Arie a rămas, în cele din urmă, cercetător principal gradul III la Institutul de Energetică al Academiei Române, care a devenit ulterior (în 1974) Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice (ICEMENERG).
În lungul anilor Ecaterina Arie s-a ocupat cu sistemul electroenergetic - a cercetat supratensiunile prelungite în rețele electrice, stabilitatea statică și dinamică a sistemelor energetice, dezvoltarea optimală și siguranța funcțională a acestor sisteme, folosirea calculatoarelor analogice si numerice, fenomenele specifice regimurilor deformante, tensiunile prelungite cu neutru izolat etc [12]
A elaborat o teorie de tip Leapunov pentru stabilitatea tranzitorie a sistemului electromecanic.
Datorită meritelor sale a primit premiul „Traian Vuia” al Academiei Române - RPR, în anul 1963. A fost secretar științific al revistei Revue Roumaine de Sciences Techniques.
În 1966 obține titlul de doctor inginer cu teza "Comportarea sistemelor electroenergetice la perturbațiile aleatorii"[1].
S-a stins din viață la 52 ani la 18 iulie 1975, din cauza unei boli necruțătoare [4] .
Articole
A scris mai mult de 100 de articole științifice, respectiv lucrări la conferințe [1]. Acestea au apărut în majoritate în revistele Academiei Române: "Studii și Cercetări de energetică și electrotehnică" , "Revue Roumaine de Sciences Technique" și "Serie Electrotehnique et energetique" (unde a fost secretară științifică).[13].A lucrat împreună cu academicianul Remus Răduleț la elaborarea unei teorii generală a regimurilor tranzitorii ale marilor sisteme cu comportare lineară care conțin conductoare masive și au pierderi.
Viața privată
Ecaterina Arie s-a căsătorit în anul 1943 cu colegul ei de studii, Arie Avram Arie. Ei au avut o fiică, cercetătoare în domeniul dispozitivelor electronice.
Arie A. Arie - anexa Activiăți didactico-științifice în universitățile tehnice și politehnice în N. Cajal, H. Kuller - Contributia evreilor din România la cultură și civilizație. Federația Comunităților Evreiești din România, Editura Hasefer, București, 2004 p. 218
E. Arie, M Pomârleanu, L Bejuscu, M Botgros - ȚDeterminarea Rezervei de Stabilitate Statica a Sistemelor Electroenergetice Complexe, Studii și Cercetari de Energetică și Electrotehnică, Tom 23, Nr. 3, București, Romania, 1973
P. Dimo, E. Arie, F. Manea, S. Ionescu, P. Nicolae ”Tratarea neutrului rețelelor de înaltă tensiune pentru evitarea supratensiunilor prelungite”. Biblioteca Științelor Tehnice VII, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960
E. Arie ”Amplification des surtensions prolongees dans les reseaux electriques au neutre isole - par des alternateurs a poles saillants” Revue d'Electrotechnique et d'Energetique, Academie de la Republique Populaire Roumaine, Tome II, 1957, No. 1
E. Arie ”Amplificarea supratensiunilor prelungite în rețele electrice cu neutrul izolat - datorită alternatorilor cu poli aparenți” Comunicările Academiei R.P.R, Tomul VII, nr. 2, 1957, Editura Academiei Populare Romîne
E. Arie, S. Ionescu ”Aproximații introduse prin folosirea schemelor echivalente în calculul regimurilor staționare și al stabilirii statice a sistemelor electrice” Studii și cercetări de energetică, Academia Populară Romînă, Institutul de Energetică, 4, Anul VII, 1957
E. Arie ”Aproximations introduites, par l'emploi des schemas equuivalentes, dans le calcul des regimes stationnaires et de la stabilite statistique des systemes electriques”, Revue d'Electrotechnique et d'Energetique, Academie de la Republique Populaire Roumaine, Tome III, 1958, No. 1
E. Arie, S. Ionescu, P. Nicolae, M. Pomîrleanu ”Studiul regimirilor statice și dinamice ale unei legături slabe de interconexiune efectuat pe un model static de rețea” Studii și cercetări de energetică, Academia Populară Romînă, Institutul de Energetică, Anul X, 4, 1960
E. Arie ”Precizări privind introducerea cheltuielilor pentru baza de energetică în calculele eficacității economice a investițiilor” Studii și cercetări de energetică, Academia Populară Romînă, Institutul de Energetică, Anul XI, 3, 1961
E. Arie ”Caracteristiques statiques nodales de puissance et indices integraux de qualite de la tension et dela frequence” Revue d'Electrotechnique et d'Energetique, Academie de la Republique Populaire Roumaine, Tome VI, 1961, No. 2
E. Arie ”Caracteristici nodale ale unui sistem electroenergetic și metode pentru determinarea lor experimentală” Studii și cercetări de energetică, Academia Populară Romînă, Institutul de Energetică, Anul XI, 1, 1961
E. Arie ”Studiul pe modele probabilistice al fluctuațiilor sarcinilor în sisteme electroenergetice” Studii și cercetări de energetică, Academia Republicii Populare Romîne, Seria A, Energetică Generală și Electroenergetică, Tomul XII, nr. 3, 1962
E. Arie "Caracteristici ale sistemelor electroenergetice pentru calculul indicilor de calitate ai reglajului frecvenței și tensiunii” Studii și cercetări de energetică, Academia Republicii Populare Romîne, Seria A, Energetică Generală și Electroenergetică, Tomul XIII, nr. 3, 1963
E. Arie, M. Pomîrleanu, P. Nicolae ”Analiza Factorilor ce determină repartiția economică a puterilor între centralele unui sistem electroenergetic” Studii și cercetări de energetică și electrotehnică, Tomul 14, nr.2, 1964
E. Arie, N. D. Iordache, ”Determinarea caracteristicii dinamice frecvență - putere a unui sistem electroenergetic din comportarea sa la perturbații statistice. Metode și algoritme de calcul” Studii și cercetări de energetică și electrotehnică, Tomul 14, nr. 4, p. 951-968, 1964
M. Pomîrleanu, E. Arie, E. Comănescu, H. Cristea ”Etude Analogique non Lineaire de l'optimistion du Reglage de Reseau avec Simulation des Charges Aleatoires” Revue Roumaine des Sciences Techniques Serie Electrotechniques et Energetique, Tome 10, no. 3, p. 603-616, 1965
E. Arie, M. Pomîrleanu ”Criteres pour L'optimisation de la Reponse du Reglage des Reseaux aux fluctuations de la Consommation” Revue Roumaine des Sciences Techniques Serie Electrotechniques et Energetique, Tome 10, no. 2, p. 271-283, 1965
E. Arie, M. Pomîrleanu ”Căi de evaluare a performanțelor reglajului automat frecvență - putere în sisteme electroenergetice” Studii și cercetări de energetică și electrotehnică, Tomul 15, nr. 2, p. 293-309, 1965
M. Pomîrleanu, E. Arie, E. Comănescu, H. Cristea ”Optimizarea reglajului automat frecvență - putere al unui sistem electroenergetic complex ținând seama de nelinearități și de caracteristicile reale ale perturbațiilor” Studii și cercetări de energetică și electrotehnică, Tomul 15, nr. 3, p. 719-738, 1965
E. Arie ”Racordarea unor modele matematice parțiale folosite pentru optimizarea structurii sistemelor electroenergetice” Studii și cercetări de energetică și electrotehnică, Tomul 16, nr. 2, p. 187-199, 1966
E. Arie ”Modele electrice în studiul economic al dezvoltării rețelelor de transport de energie”, Simpozionul ”Analiza și sinteza rețelelor electrice”, București, Octombrie, 1967
E. Arie ”Synthese d'une Matrices d'Admittances de Transfert des Mailles, Utilisable a l'Analyse des Reseaux Electriques avec Reglage de Tension" Revue Roumaine des Sciences Techniques Serie Electrotechniques et Energetique, Tome 12, no. 3, p. 475-484, 1967
E. Arie ”Methode Iterative Nodale pour l'Etude d'un reseaux electrique" Revue Roumaine des Sciences Techniques Serie Electrotechniques et Energetique, Tome 12, no. 4, p. 657-667, 1967
E. Arie, A. Soci "Methode de Dimenssionnement de la Reserve de Puissance d'Avarie, pour l'Etude du Developpement des Systemes Electroenergetiques" Revue Roumaine des Sciences Techniques Serie Electrotechniques et Energetique, Tome 13, no. 1, p. 151-158, 1968
E. Arie "Solution des Systemes d'Equations Lineaires a l'Aide de l'Operateure de Triangularisation. Applications en Energetique" Revue Roumaine des Sciences Techniques Serie Electrotechniques et Energetique, Tome 13, no. 3, p. 433-445, 1968
E. Arie ”Optimizarea structurii sistemelor energetice prin programarea neliniară asociată unor concepte nodale” Studii și cercetări de energetică și electrotehnică, Tomul 19, nr. 4, p. 725-732, 1969
E. Arie ”Schemas et Images nodales Attaches a des Problemes d'Optimisation de Systemes Energetiques" Revue Roumaine des Sciences Techniques Serie Electrotechniques et Energetique, Tome 14, no. 2, p. 295-319, 1969
Note
^ abcdConstantin Rucăreanu, Personalități din Energetica Românească, București, 2003.