Născut la Tonnerre (Yonne), într-o renumită zonă viticolă din Burgundia, a studiat dreptul la Paris.
Împreună cu prietenul său român, Bonifaciu Florescu, a înființat un jurnal efemer, l'Avenir litteraire, philosophique, scientifique care a apărut în două rânduri, în noiembrie-decembrie 1868 și in decembrie 1869 - ianuarie 1870. Mai apoi a scris rubrica de critică de teatru și muzică a revistei Revue populaire de Paris a lui Louise Bader.
A mai colaborat, între altele, cu Le Figaro și a fost redactor la Le Corsaire, unde scria și Baudelaire. Ulterior, împreună cu criticul Alfred Sercos, a condus revista La Jeunesse.
Prieten din tinerețe al poetului Lautréamont (1846-1870), acesta i-a dedicat lui și lui Sercos, volumul „Poésies”, apărut în 1870.
Dicționarul nou român-francez al lui Frédéric Damé, ediția I din 1893
Sora lui Damé s-a măritat cu avocatul român Polizu, ceea ce a constituit un factor în hotărârea de a veni în România.
În anul 1872 Frédéric Damé s-a stabilit definitiv în România, unde s-a căsătorit, fiind colaborator al publicistului Ulysse de Marsillac.[9]
Activitatea în Romania
În 1873, fondează primul mare jurnal de limbă franceză din București, La Roumanie.[9]
Devenind un bun cunoscător al limbii române, a fost profesor de franceză la Liceul „Sfântul Sava” și fondatorul, la București, a mai multor publicații în română și franceză, ca de pildă Națiunea română, care a apărut doar 7 zile sub direcția lui Ion Luca Caragiale între 37 august-1 septembrie 1877, apoi, tot în 1877 împreună cu Émile GalliL’Independence Roumaine, după aceea Cimpoiul, l'Étoile roumaine, La Roumanie contemporaine , La Politique.
Între anii 1879 - 1891 a scris și sub pseudonimul Carillon (inspirat, poate, de carillonul de sub firma sediului ziarului Indépendance roumaine pe Calea Victoriei). Mai semna uneori și „Fantasio” sau „Lear”. Frédéric Damé a scris mai multe cărți de istorie culturală și memorialistică, piese de teatru, precum și un prim dicționar bilingv român-francez.
Idealist și moralizator, nu a gustat uneori umorul lui Caragiale, și a criticat ca „imorală” comedia acestuia, O noapte furtunoasă.
Comentariul făcut în 1879 de către Frédéric Damé privind traducerea piesei "Vârful cu dor" (autoare Carmen Sylva), traducere făcută de Mihai Eminescu:
"Dacă traducătorul, d. E-scu a ținut a fi original, poate să fie sigur că a reușit. Dar este originalitate și originalitate: acea a traducătorului Vârful cu dor a constat în a nimici, prin forme neuzitate și printr-o versificare nemai pomenită, toate grațiile naive ale textului german"
La résistance, les maires, les députés de Paris et le Comité central du 18 au 26 mars, A.Lemerre, 1871
cu Nicolae Densusianu - L'element latin en Orient.Les Roumains du Sud, Macedoine, Epyre, Thrace, Albanie.
Bucarest en 1906 (neterminată și apărută postum în 1907)
(Frédéric Damé Bucureștiul în 1906; ediție îngrijită și prefațată de Adrian Majuru; traducere în românește de Lucian Pricop și Sînziana Barangă, Paralela 45, Pitești, 2007)[9]
Nouvel dictionnaire roumain-français (1893-1895)
Histoire de la Roumanie contemporaine depuis l'avènement des princes indigènes jusqu'à nos jours (1822-1900), F.Alcan, Paris, 1900
Grammaire roumaine avec exercices, 2e édition 1920, București.
