Share to: share facebook share twitter share wa share telegram print page

Ibn Jinni

Ibn Jinni
Date personale
Născut941 d.Hr. Modificați la Wikidata
Mosul, Irak Modificați la Wikidata
Decedat1002 (61 de ani) Modificați la Wikidata
Bagdad, Buyid dynasty⁠(d) Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
lingvist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba arabă Modificați la Wikidata

Ibn Jinnī, pe numele său complet ’Abu-l-Fatḥ ‘Uṯmān bin Ğinnī al-Mawṣilī (932-1002 d.Hr. / 320-392 H.) (în arabă: أبو الفتح عثمان بن جني الموصلي) este un filolog arab din perioada dinastiei hamdanide (890-1004).

Comentariu de Ibn Jinnī la poezia lui al-Mutanabbī.

Viața

Ibn Jinnī s-a născut în anul 932 în Irak la Mosul fiind fiul unei sclave grecoaice care aparținea lui Sulaymān bin Fahd bin ’Aḥmad al-’Azdī. A avut mai mulți profesori, dintre care se remarcă ’Abū ‘Alī al-Fārisī din al-Baṣra, cel mai de seamă lingvist al vremii. Ibn Jinnī a intrat în cercul acestuia încă de la vârsta de optsprezece ani, al-Fārisī devenindu-i profesor și mentor pentru următorii patruzeci de ani până la moartea acestuia din urmă.

Ibn Jinnī și-a urmat profesorul oriunde călătorea acesta și a înregistrat o mare parte din comentariile, observațiile și spusele sale. Îi găsim, de pildă, pe cei doi atât la curtea lui Sayf ad-Dawla (945-967) de la Alep, cât și la curtea lui ‘Aḍud ad-Dawla (949-983) din Fārs.

Potrivit istoricului Yāqūt al- Ḥamawī, Ibn Jinnī a deținut funcția de kātib al-’inšā’ la curtea lui ‘Aḍud ad-Dawla și a lui Ṣamṣām ad-Dawla (983-987), în ambele locuri aflându-se în relații de prietenie cu poetul al-Mutanabbī (915-965) cu care purta discuții privitoare la chestiuni de gramatică.

Conform istoricului libanez Philip Khuri Hitti (1886-1978), Ibn Jinnī a ajuns mândria curții hamdanide de la Alep.[1] El i-a succedat profesorului său al-Fārisī la Bagdad și a murit în anul 1002.

Contribuția sa în domeniul filologiei arabe

Ibn Jinnī s-a dedicat în special studierii gramaticii, dovedind un interes major pentru lexic și morfologie. Este văzut ca cea mai mare autoritate în domeniul disciplinei lingvistice taṣrīf (derivarea); de asemenea, este socotit întemeietorul științei etimologiei (al-ištiqāq al-’akbar).[2] Ca filolog se consideră că a ocupat o poziție de mijloc între cele două faimoase școli de lingvistică arabă de la al-Kūfa și al-Baṣra,[3] el aparținând școlii de la Bagdad. Mai mult decât atât, Ibn Jinnī a avut meritul de a aborda filologia dintr-o perspectivă filozofică.[1]

Principalele lucrări

În Kitāb sirr aṣ-ṣinā‘a wa-’asrār al-balāġa Ibn Jinnī s-a ocupat de consoanele și vocalele limbii arabe. În Sirr ṣinā‘at al-’i‘rāb (“Secretul formării ’i‘rāb-ului”) a expus o descriere a sunetelor limbii arabe, trăsăturile și clasificarea lor, natura segmentelor, slabe sau tari, asimilarea, metateza, substituția și alte procese fonetice. Lucrarea sa Taṣrīf al-mulūkī (“Morfologia regală”) este un tratat ce descrie în detaliu procesele de derivare ale limbii, fiind analizate forme morfologice simple și complexe deopotrivă.

De asemenea, Ibn Jinnī a elaborat lucrarea Kitāb al- ḫaṣā’iṣ fī ‘ilm ’uṣūl al-‘arabiyya despre principiile gramaticii după ce cercetase limba vorbită de beduinii din Mosul. Aceasta este cea mai vastă dintre operele sale, oferindu-ne într-un număr de 162 de capitole un summum al cunoașterii și gândirii lingvistice a autorului.

Lui Ibn Jinnī i se datorează și o serie de comentarii la unele scrieri ale maestrului său al-Fārisī. În plus, este autorul unei lucrări Al-munṣif ce constituie un comentariu în mai multe volume la Taṣrīf, tratatul despre derivare al lui al-Māzinī.

Ibn Jinnī nu a fost doar filolog, ci și om de litere. Pe lângă lucrări de fonetică, sintaxă, morfologie și semantică, el a scris și poezii. De la el ne-au rămas de asemenea două comentarii la Dīwān-ul prietenului său al-Mutanabbī, precum și un comentariu la poezia lui ’Abū Nuwwās (756-814).

Vezi și

Note

  1. ^ a b Hitti, Philip K., Istoria arabilor, ediția a X-a, traducere de Irina Vainovski-Mihai, București, Editura All, 2008, p. 256.
  2. ^ Pedersen, J., Ibn Djinnī, în: "The Encyclopaedia of Islam", new edition, edited by B. Lewis, V. L. Ménage, Ch. Pellat and J. Schacht, volume III, H-IRAM, Leiden, E. J. Brill, London, Luzac & Co., 1986, p.754.
  3. ^ Cele două școli, apărute în secolul al VIII-lea, diferau în privința modului de abordare a lingvisticii. Ele i-au avut ca întemeietori și reprezentanți de marcă pe al-Farāhīdī (719-791) și Sībawayhi (757-797) (școala de la al-Baṣra), respectiv pe al-Kisā’ī (737-805) și al-Farrā’ (761-822) (școala de la al-Kūfa).

Bibliografie

  • Pedersen, J., Ibn Djinnī, în: "The Encyclopaedia of Islam", new edition, edited by B. Lewis, V. L. Ménage, Ch. Pellat and J. Schacht, volume III, H-IRAM, Leiden, E. J. Brill, London, Luzac & Co., 1986, p. 754, ISBN 90-04-08118-6.
  • Sara, S. I., Ibn Jinni (d. 1200), în: "Encyclopedia of language and linguistics", vol. 1-14, second edition, editor-in-chief: Keith Brown, Elsevier Science, 2006, p. 453, ISBN 978-0-08-044854-1.
Kembali kehalaman sebelumnya