Ion Irimescu

Date personale
Ion Irimescu

Născut	27 februarie 1903 Arghira, comuna Preutești
Decedat	28 octombrie 2005, (102 ani) Fălticeni
Cetățenie	România
Ocupație	sculptor
Limbi vorbite	limba română^[1]
Activitate
Domeniu artistic	sculptură
Studii	Școala de Arte Frumoase din Iași, Académie de la Grande Chaumière
Pregătire	Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Vasile Aciobăniței, Gabriela Manole-Adoc
Mișcare artistică	modernism, Tinerimea artistică
Opere importante	portretul lui George Enescu
Modifică date / text

Ion (Nicu) Irimescu (n. 27 februarie 1903, Arghira, România – d. 29 octombrie 2005, Fălticeni, Suceava, România) a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române.

Biografie

Centenarul artist plastic român a fost fiul lui Petre Irimescu, proprietar, și al Mariei Cazaban, pedagogă; a mai avut frați pe Alexandru și Verona^[2]. După absolvirea școlii primare nr. 1 din Fălticeni între anii 1910-1915^[2], urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din același oraș (1915-1924), unde a participat la punerea în scenă a unor piese de teatru, pictând decorurile. Între 1924 și 1928 este student al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han. În timpul studenției a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni-Fălticeni. În 1928, după absolvirea Școlii Naționale de Arte Frumoase este numit profesor de desen la Școala Normală „Ștefan Cel Mare” din Fălticeni^[3]. În anul 1933 s-a căsătorit cu Eugenia Augustina Melidon, profesoară^[4]. Este profesor de desen la Gimnaziul din Pașcani (1933) și titular al catedrei de desen la Liceul C.F.R. din același oraș (1934)^[5]. În 1936 este numit profesor de desen la Liceul C.F.R „Aurel Vlaicu” din București până în 1939 când este profesor de desen și caligrafie la Liceul teoretic de băieți „Radu Greceanu” din Slatina^[5].

Operă, expoziții, colecții, muzee

În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea Eden^[4]. În anul 1929 participă la Salonul oficial de pictură și sculptură, unde expune Nud de fată și la Salonul artiștilor francezi^[4]. În 1930, obținând o bursă de studii pentru Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris și se înscrie la Académie de la Grande Chaumière, unde lucrează sub îndrumarea profesorului Joseph Bernard, fiind în special influențat de sculptura lui Antoine Bourdelle. În 1932 i se acordă Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris. La Salonul de toamnă de la Paris din același an participă cu lucrarea Portret de fată^[4]. Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expozițiile organizate, atât în țară cât și în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcționează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București.

În 1942 este prezent la Salonul oficial al Moldovei din Iași, unde i se acordă premiul Ministerului Culturii și al Artelor^[5]. Tot în anul 1942, participă la Expoziția de Artă românească din cadrul Bienalei de la Veneția, cu lucrarea Cap în stil florentin^[5].

În 1956 participă la Bienala din Veneția, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziția de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.

În 1975 donează muzeului orașului Fălticeni un mare număr de sculpturi și desene, cu care se înființează Colecția „Ion Irimescu”. Este ales în 1978 președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde activează până în 1989.

La 27 februarie 2003 Academia Română îl sărbătorește cu prilejul împlinirii vârstei de 100 de ani. Este al doilea artist român aflat în viață la sărbătorirea Centenarului său, după Cella Delavrancea.

La sfârșitul vieții, s-a retras la Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (aproximativ 300 sculpturi și 1000 desene), dând naștere astfel celei mai mari colecții permanente de autor din România. Una dintre lucrările lui, statuia prințului cărturar Dimitrie Cantemir, se află la Biblioteca Ambrosiana din Milano, între statuile lui Dante și Shakespeare.

Ion Irimescu a relatat că în cursul unei întrevederi cu Nicolae Ceaușescu, i-a prezentat acestuia intenția de a ridica la Fălticeni o statuie din bronz, în mărime naturală, a lui Mihail Sadoveanu, dar că nu are bronzul necesar turnării lucrării. Spre surprinderea sa, Ceaușescu i-a trimis „cadou” statuia lui Stalin care, după ce fusese dată jos de pe soclul din Piața Aviatorilor, a rămas depozitată într-un subsol al C.C. al P.C.R. Și astfel, Stalin modelat de Dumitru Demu s-a transformat în Sadoveanu, plămădit de Irimescu.^[6]

La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare și este înmormântat în cimitirul parohiei Oprișeni.

Distincții, premii și titluri

Mențiunea de onoare a Societății Artiștilor Francezi (1932)
Premiul Fundației Elena și Anastase Simu (1935)
Meritul Cultural în grad de Cavaler clasa I
Premiul Ministerului Culturii și Artelor (1942)
Maestru emerit al artei (1954)
Premiul de Stat clasa I (1955)
Artist al Poporului (1964)
Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”^[7]
Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer (2001)
Premiul pentru Excelență în Cultura Română (2001).
președinte al Uniunii Artiștilor Plastici (1978-1990)
membru de onoare al Academiei Române (1992)

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, sculptorului Ion Irimescu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.^[8]

Vezi și

Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni

Note

^ IdRef, accesat în 6 mai 2020
^ ^a ^b Dimitriu, 2004, p.52
^ Dimitriu, 2004, p.56
^ ^a ^b ^c ^d Dimitriu, 2004, p.57
^ ^a ^b ^c ^d Dimitriu, 2004, p.58
^ Gh. Buzatu, „Nicolae Ceaușescu - biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul și execuția, colecția Opera Omnia, Editura TipoMoldova, lași, 2011
^ Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 5.
^ Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pentru conferirea de titluri și ordine unor cadre artistice, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 22 ianuarie 1964.

Bibliografie:

Eugen Dimitriu: Cazabanii O cronică de familie, tipărită la Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2004

Gh. Buzatu: Nicolae Ceaușescu - biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul și execuția, colecția Opera Omnia, Editura TipoMoldova, lași, 2011

Lectură suplimentară:

Eugen Șchileru: Ion Irimescu. București, 1969

ION IRIMESCU - sculptură și grafică(expoziție retrospectivă), noiembrie-decembrie, București, Oficiul pentru organizarea expoziƫiilor, noie-dec. 1973