|
Ion S. Antoniu
Ion S. Antoniu (n. 27 august 1905, Roman – d. 10 martie 1987, București) a fost un inginer român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române din 1963, filatelist.
Biografie
După absolvirea cursurilor Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu[2], în 1923 s-a înscris la Școala Politehnică din București, Secția Electromecanică, pe care a absolvit-o în anul 1928[2]. A studiat în Franța, în anul 1929 devenind inginer electrician, diplomat al Școlii Superioare de Electricitate din Paris[1]. În iulie 1930 este angajat la Societatea de Gaz și Electricitate din București[1]. În anul 1948 și-a susținut, la Școala Politehnică din București, teza de doctorat: „Étude du fonctionnement des appareils de mesure dans un régime déformant”[2]. A desfășurat o muncă didactică, începută în 1941 la Politehnica din Timișoara, prin suplinirea cursului de centrale electrice, transmitere și distribuire a energiei electrice, și continuată la Politehnica din București, la Catedra de Măsuri electrice (din 1945): șef de lucrări (1946), conferențiar (1950), profesor (1953-1972); șef de catedră (1963-1972); decan al Facultății de Energetică și Electrotehnică (1956-1957)[2]. Întocmește numeroase proiecte în domeniu[1]; împreună cu prof. ing Al Popescu și ing S. Vasilache a întocmit anteproiectul Laboratorului Central de Electricitate, devenit mai târziu Institutul de Cercetări și Proiectări în Electrotehnică[1]. În anul 1963 este ales membru corespondent al Academiei Române[1], iar în 1965, director al Centrului de Cercetări și Producție a aparaturii științifice al Academiei Române[1]. În anul 1984 este numit președinte al Comitetului Național de organizare a Conferinței Naționale de Electrotehnică și Electroenergetică[1].
Distincții
A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[3]
Lucrări publicate
- Instrumente de măsură electrice industriale în exploatările de electricitate. Manual practic, București, Editura Tehnică, 1944, 97 p.
- Instrumente de măsură electrice industriale în exploatările de electricitate. Lucrare premiată de Academia Română, Ediția a 2-a revăzută și adăugită, București, Tipografia Gorjan, 1948, 132 p.
- Chestiuni speciale de electrotehnică, București, Editura Academiei, 1956, 730 p.
- Îndrumar la cursul Bazele teoretice ale electrotehnicii, București, Litografia învățământului, 1957, 123 p.
- Aparate de măsurat și măsurări electrice uzuale. Edițiile a 2-a şi a 3-a revăzute și adăugite, București, Editura Tehnică, 1962, 1969, 180 p., 235 p.
- Bazele electrotehnicii, Vol. 1-2, București, Ed. Didactică și Pedagogică, 1974, 627 p.
- Calculul matricial și tensorial in electrotehnică - Ed.Tehnică , 1962 , cod 81 196 169 221
Premii
- Medalia de aur pentru primul aparat care măsoară puterile active, reactive și deformante - numit PQD-metrul[1]; în 1968 la Târgul internațional de la Nüremberg. Invenția a fost patentată în S.U.A., Marea Britanie, Elveția, Franța.
Note
- ^ a b c d e f g h i j k Tihon&Neculai, 2012, p.33
- ^ a b c d e f g Rusu, 2003
- ^ Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 20.
Bibliografie
- Membrii Academiei Române 1866/2003. Dicționar. Rusu, Dorina N., Editura Enciclopedică, Editura Academiei Române, București, 2003
- Personalități romașcane, Mihaela Tihon, Marius Neculai, Colecția Studia Et Documenta - No. 23, Academia Historico - Iuridico - Theologica Petrus Tocănel - Istituti Theologici Franciscani Roman, Ed. Serafica, 2013, p. 74-75, ISBN 9786068092611
Legături externe
|
|
