Leon Ballif a urmat cursurile Liceului Național din Iași unde a obținut bacalaureatul în 1910. A urmat ulterior studiile medicale la Facultatea de Medicină din Iași, devenind doctor în medicină în anul 1919. Cariera universitară a început-o la 1 februarie 1919 ca asistent la Catedra de Fiziologie a Facultății de Medicină, devenind ulterior șef de lucrări (1926). Devine conferențiar de Semiologie medicală în 1931 și profesor titular la Catedra de Boli mintale și nervoase în 1933.[1]
Interesat de bolile mintale, Leon Ballif a fost mai întâi medic secundar la Spitalul „Sf. Spiridon” (1919-1922), ocupând apoi un post de medic secundar la Spitalul Socola (1922-1924) unde a fost elevul academicianului C.I. Parhon.[2] În perioada 1924-1925 a fost bursier al Fundației Rockfeller pentru studiul Fiziologiei nervoase la Oxford și Cambridge. Reîntors la Iași, devine medic primar la același spital (1924-1928) fiind și director al acestuia între anii 1928-1936.[1][3]
A fost membru Societății de Medici și Naturaliști din Iași, al Societății de Biologie, al Societății de Pediatrie, al Societății de Chimie biologică, al Societății de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie și Endocrinologie, precum și membru al „American Association for the Study of the Feeble-Minded”.[1]
