Logosul (în greacă: λόγος, din λέγω, "lego", eu spun) este un termen folosit în filozofiaantică pentru a denumi „ordinea” sau „rațiunea cosmică”, altfel spus, realitatea preexistentă a lucrurilor.[1] Ulterior, noțiunea a fost utilizată pentru a descrie facultatea rațiunii umane și cunoștințele pe care oamenii le dețineau cu privire la lume și la ei înșiși.
Ulterior, semnificația termenului s-a îmbogățit, astfel că la Heraclit devine principiul ordinii și al cunoașterii.
La Aristotel, logosul era acel discurs rațional, acel argument din zona retoricii.
La sufism, conceptul de logos sugerează antiteza dintre non-creat (divinitate) și creat (om).
În cadrul acestui curent islamic, atât Iisus cât și Mahomed reprezintă întrupări ale logosului.
Jeanne Fahnestock[2] descrie logosul ca pe o premisă. Succesul retoricului, în opinia ei, se reduce la „anumite obiecte de acord ... între argument și public”.[3] „Logosul este un apel logic, iar termenul logică este derivat din acesta. În mod normal este folosit pentru a descrie fapte și cifre care susțin subiectul vorbitorului.”[4]
