Share to: share facebook share twitter share wa share telegram print page

Massimo Girotti

Massimo Girotti

Massimo Girotti într-o scenă din filmul italian Obsesie (1943)
Date personale
Născut[1][2][3] Modificați la Wikidata
Mogliano, Marche, Regatul Italiei Modificați la Wikidata
Decedat (84 de ani)[1][2][3] Modificați la Wikidata
Roma, Italia[4] Modificați la Wikidata
Înmormântatcimitero del Verano[*][[cimitero del Verano (cemetery in Rome, Italy)|​]][5] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
CetățenieItalia Italia
Ocupațieactor de film
actor de teatru
Limbi vorbitelimba italiană[6][7] Modificați la Wikidata
Ani de activitate1940–2003
Alte premii
David di Donatello per il miglior attore protagonista[*][[David di Donatello per il miglior attore protagonista (annual Italian film award)|​]] (2003)
Nastro d'argento al migliore attore protagonista[*][[Nastro d'argento al migliore attore protagonista (Italian film award)|​]] (1949) Modificați la Wikidata
Girotti în filmul Obsesie (1943)
Girotti în filmul Desiderio (1946)
Girotti într-o scenă din filmul Roma, orele 11 (1951)

Massimo Girotti (n. , Mogliano, Marche, Regatul Italiei – d. , Roma, Italia) a fost un actor italian, câștigător al Nastro d'Argento pentru cel mai bun actor principal în 1949 și al David di Donatello postum în 2003.

Biografie

Girotti a studiat inițial ingineria și a fost o vedetă de succes la polo pe apă și înot. În 1939 a trecut la film. A devenit rapid un interpret de top în Italia, nu în ultimul rând datorită aspectului său frumos și aspectului atletic. A fost remarcat de regizorul Luchino Visconti în timpul filmărilor pentru Tosca, începute de Jean Renoir în 1939 și preluate ulterior de Carl Koch.

În 1941, urma să joace, sub conducerea lui Visconti, „banditul feroce Gramigna” alături de Luisa Ferida, dar proiectul nu s-a realizat din cauza ministrului culturii populare al lui Mussolini, Alessandro Pavolini, care „avusese destule povești despre bandiți”. Visconti, „sedus de ochii limpezi și de tresăririle bruște” ai lui Girotti1, i-a încredințat în 1942 rolul vagabondului Gino din Obsesie, o adaptare naturalistă a romanului Poștașul sună întotdeauna de două ori al lui James M. Cain, în care juca Clara Calamai (care a înlocuit-o pe Anna Magnani, plănuită inițial, dar fiind apoi însărcinată cu fiul ei Luca).

În anii 1950, Girotti a jucat în multe filme istorice, filme de sandale și monumentale. În ultimii șaizeci și patru de ani ai carierei sale (una dintre cele mai lungi din cinematografia italiană), a realizat 117 filme cu cele mai mari vedete de pe scena italiană: Pier Paolo Pasolini, Alessandro Blasetti, Roberto Rossellini, Vittorio De Sica, Pietro Germi, Giuseppe De Santis, Luigi Zampa, Michelangelo Antonioni, Luigi Comencini, Carlo Lizzani, Alberto Lattuada, Carmine Gallone, Riccardo Freda, Mario Bava, Bernardo Bertolucci, Giuliano Montaldo, Ettore Scola, Liliana Cavani, sau Roberto Benigni.

Filmează și sub conducerea a numeroși cineaști francezi: (Yves Allégret, Jean Grémillon, Claude Autant-Lara, Jean Delannoy, Josée Dayan, Robert Enrico), dar și Mikhaïl Kalatozov, André de Toth, Joseph Losey și Walerian Borowczyk. Un mare seducător pe ecran, a fost partenerul actrițelor Alida Valli, Isa Miranda, Anna Magnani, Lucia Bosé, Silvana Mangano, Patricia Neal, Belinda Lee, Florinda Bolkan, Micheline Presle și Françoise Arnoul.

La zece zile după filmarea La finestra di fronte a lui Ferzan Özpetek, Girotti moare în urma unui atac de cord la 5 ianuarie 2003, la vârsta de 84 de ani. Este înmormântat în cimitirul Campo Verano din Roma. A avut doi copii, Alessio și Arabella.

Filmografie selectivă

Anii 1930-1940

Anii 1950

Anii 1960

Anii 1970

Anii 1980

Anii 1990- 2000

Premii și nominalizări

Note

  1. ^ a b Massimo Girotti, Find a Grave, accesat în  
  2. ^ a b Massimo Girotti, SNAC, accesat în  
  3. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ „Massimo Girotti”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  5. ^ Find a Grave 
  6. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  7. ^ Autoritatea BnF, accesat în  

Vezi și

Legături externe

Kembali kehalaman sebelumnya