Share to: share facebook share twitter share wa share telegram print page

Octet

Un octet, cu simbolul „o” (literă mică, pentru a nu fi confundat cu cifra zero)[1], este o unitate de măsură a informației echivalentă cu 8 biți de date, putând stoca, la orice moment, una dintr-un total de 256 de valori. În prezent termenul este de cele mai multe ori folosit ca sinonim pentru bait[2], în engleză byte, termen ce desemnează cea mai mică unitate de informație adresabilă de către un calculator, fiindcă imensa majoritate a arhitecturilor de calculatoare aflate în prezent în producție prevede adresarea baitului (octetului).[3]

Un bait nu a fost însă întotdeauna egal cu un octet, el fiind definit la început ca numărul de biți necesar reprezentării unui caracter. Au existat arhitecturi de calcul în care un bait avea 4 (nibble), 5, 6, 7 sau chiar 9 biți, de aceea termenul octet este preferat atunci când este posibilă apariția unei confuzii cu privire la numărul de biți.[4][5]

Detalii

10110110 în baza 2 (binar) = B6 în baza 16 (hexazecimal) = 182 în baza 10 (zecimal)

Exemplu de octet în cele trei baze de numerotație uzuale

Dacă reprezentăm cei opt biți ca un șir orizontal de opt căsuțe, cel mai din stânga bit se numește "cel mai semnificativ", iar cel mai din dreapta, "cel mai puțin semnificativ". Dacă numerotăm biții cu cifre n între 0 și 7 începând de la cel mai puțin semnificativ (de la dreapta la stânga) și notăm valorile biților respectivi (0 sau 1) cu bn, atunci valoarea octetului este

Doi octeți puși unul lângă altul ca un tot comun (16 biți) pot reține valori între 0 și 65535, și se numesc în mod uzual în limbajul informatic "un cuvânt". Patru octeți (32 de biți) se numesc "cuvânt dublu".

Cum un număr arbitrar de n biți poate stoca valori între 0 și 2n-1, o jumătate de octet (4 biți) poate stoca valori între 0 și 24-1=15. Numerele de la 0 la 15 reprezintă o cifră unică în sistem hexazecimal (numere în baza 16). Astfel, un octet poate fi reprezentat în mod unic, complet și biunivoc de un număr format din două cifre hexazecimale - prima cifră reprezentând jumătatea mai reprezentativă a octetului. Acest sistem de numerotație este atât de comod în acest context încât sistemul de numerotație hexazecimal a luat amploare și este folosit în mod curent în medii informatice.

O convenție alternativă de interpretare a informației dintr-un octet este ca cel mai semnificativ bit să se considere ca fiind "bit de semn". În acest fel se pot reprezenta numerele întregi dintre -128 și 127, luându-se în considerare numai biții 0...6 pentru valoare și bitul 7 pentru semn. În acest caz, dacă cel mai semnificativ bit este nul, se ia valoarea ca atare (0..127), iar dacă este nenul, se ia valoarea negativă a complementului binar: toți biții octetului sunt negați, se adaugă 1 la rezultat și valoarea pozitivă rezultată se înmulțește cu -1 (dacă nu s-ar adăuga 1 la valoarea negată binar a octetului, octetul 11111111 negat ar fi 00000000, care chiar înmulțit cu -1 ar dubla inutil valoarea octetului nul). Complementarea unui octet (negarea binară și adăugarea unității) poate fi calculată și ca scăderea valorii octetului din 256. În exemplul din imagine, dacă octetul respectiv este interpretat în acest fel, valoarea lui ar fi -1*((~101101102)+1) = -1*(010010012+1) = -1*(10016-B616) = -1*(256-182)=-74.

Multipli

La propunerea IEC, IEEE a adoptat standardul IEEE 1541, prin care recomandă folosirea prefixelor din Sistemul internațional de unități (SI) pentru multiplii și submultiplii octetului.[6]:

kB sau ko kilobait sau kilooctet 103 bytes 1 000 bytes
MB sau Mo megabait sau megaoctet 106 bytes 1 000 000 bytes
GB sau Go gigabait sau gigaoctet 109 bytes 1 000 000 000 bytes
TB sau To terabait sau teraoctet 1012 bytes 1 000 000 000 000 bytes
PB sau Po petabait sau petaoctet 1015 bytes 1 000 000 000 000 000 bytes
EB sau Eo exabait sau exaoctet 1018 bytes 1 000 000 000 000 000 000 bytes
ZB sau Zo zettabait sau zettaoctet 1021 bytes 1 000 000 000 000 000 000 000 bytes
YB sau Yo yottabait sau yottaoctet 1024 bytes 1 000 000 000 000 000 000 000 000 bytes

Standardul recomandă folosirea altor prefixe pentru multiplii construiți pe baza puterilor lui 2, după cum se arată în tabelul de mai jos.[6] Adopția standardului IEEE 1541 este însă extrem de restrânsă, foarte mulți specialiști continuând să folosească doar prefixele din SI pentru multiplii construiți cu puterile lui 2, ignorând complet multiplii zecimali.[7][8]

KiB sau Kio kibibait sau kibioctet 210 bytes 1 024 bytes
MiB sau Mio mebibait sau mebioctet 220 bytes 1 048 576 bytes
GiB sau Gio gibibait sau gibioctet 230 bytes 1 073 741 824 bytes
TiB sau Tio tebibait sau tebioctet 240 bytesi 1 099 511 627 776 bytes
PiB sau Pio pebibait sau pebioctet 250 bytes 1 125 899 906 842 624 bytes
EiB sau Eio exbibait sau exbioctet 260 bytes 1 152 921 504 606 846 976 bytes
ZiB sau Zio zebibait sau zebioctet 270 bytes 1 180 591 620 717 411 303 424 bytes
YiB sau Yio yobibait sau yobioctet 280 bytes 1 208 925 819 614 629 174 706 176 bytes

Referințe

  1. ^ Standardul ISO 80000-13:2008 (Cantități și unități, Partea 13 - Știința și tehnologia informației)
  2. ^ bait” la DEX online
  3. ^ Deși standardul ISO 80000-13:2008 precizează că în cadrul său byte este sinonim cu octet, tot acolo se precizează și faptul că nu întotdeauna acesta este înțelesul termenului. De asemenea, alte standarde, ca de exemplu ISO/IEC 9899:1999 (standardul limbajului C) precizează că numărul de biți din byte depinde de implementare.
  4. ^ Bemer, RW; Buchholz, Werner (), „6, Character Set”, În Buchholz, Werner, Planning a Computer System – Project Stretch (PDF) .
  5. ^ Bemer, RW (), „A proposal for a generalized card code of 256 characters”, Communications of the ACM, 2 (9): 19–23 .
  6. ^ a b BIPM - SI prefixes
  7. ^ Rick Simpson (). „Prefixes for binary multiples”. Accesat în . 
  8. ^ Brian Granger (7 august 2005). „I've Got a Bigger Gigabyte Than You („Am un gigabait mai mare decât tine")”. Accesat în 15 august 2008.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

Vezi și

Legături externe

Read other articles:

Welsh sports facility Centre for Sporting ExcellenceMain Building front entranceLocationCaerphilly Road, Ystrad Mynach, Caerphilly CF82 7EP, WalesOwnerCaerphilly County Borough CouncilCapacity1000 (500 x 2 grandstands)Opened21 May 2014BuilderHeron Bros LtdTenantsCardiff City Ladies The CCB Centre for Sporting Excellence (Welsh: Canolfan Rhagoriaeth Chwaraeon Brwrdeistaf Sirol Caerffili) was opened in May 2014. The CCB Centre for Sporting Excellence in Ystrad Mynach, Caerphilly, Wale...

 

 

В Википедии есть статьи о других людях с именем Мустафа-паша. В Википедии есть статьи о других людях с именем Кара-Мустафа. Мерзифонлу Кара Мустафа-пашатур. Merzifonlu Kara Mustafa Paşa 112-й Великий визирь Османской империи 19 октября 1676 — 25 декабря 1683 Предшественник Фазыл Ахмед-паша

 

 

Resolusi 748Dewan Keamanan PBBLibyan Arab AirlinesTanggal31 Maret 1992Sidang no.3.063KodeS/RES/748 (Dokumen)TopikJamahiriya Arab LibyaRingkasan hasil10 mendukungTidak ada menentang5 abstainHasilDiadopsiKomposisi Dewan KeamananAnggota tetap Tiongkok Prancis Rusia Britania Raya Amerika SerikatAnggota tidak tetap Austria Belgia Tanjung Verde Ekuador Hungaria India Jepang Maroko Venezuela Zimbabwe Resolusi 748 De...

Excelsior'31 Naam Sportvereniging Excelsior '31 Opgericht 30 mei 1931 Plaats Rijssen Capaciteit 4150 Complex Sportpark De Koerbelt Aantal leden 1800+ Aantal velden 8 (waarvan 2 kunstgras) Voorzitter Harald Eertink Trainer Jos van der Veen Assistent Hielke Penterman (Hoofd)sponsor Top Support Speeldag Zaterdag Competitie Veld: Vierde divisie (2023/24) Zaal: Eerste divisie C (2023/24) Tenue Portaal    Voetbal Sportvereniging Excelsior '31 is een op 30 mei 1931 opgerichte amateurvoetba...

 

 

Реберно досконалий граф. Ребра в кожній двозв'язній компоненті пофарбовані в чорний колір, якщо компонента двочасткова, в синій колір, якщо компонента є тетраедром, і в червоний колір, якщо компонента є книгою трикутників. Реберно-досконалий граф — це граф, реберний гра

 

 

Borough in Pennsylvania, United StatesPerkasie, Pennsylvania PokesingBorough SealLocation of Perkasie in Bucks County, PennsylvaniaPerkasieLocation in PennsylvaniaShow map of PennsylvaniaPerkasieLocation in the United StatesShow map of the United StatesCoordinates: 40°22′18″N 75°17′35″W / 40.37167°N 75.29306°W / 40.37167; -75.29306CountryUnited StatesStatePennsylvaniaCountyBucksGovernment • MayorJohn HollenbachArea[1] • Total...

يفتقر محتوى هذه المقالة إلى الاستشهاد بمصادر. فضلاً، ساهم في تطوير هذه المقالة من خلال إضافة مصادر موثوق بها. أي معلومات غير موثقة يمكن التشكيك بها وإزالتها. (فبراير 2016) قامت الولايات المتحدة بتجميد أرصدة اليابان في 1941 حيث قام الرئيس فرانكلين روزفلت رئيس الولايات المتحدة ب�...

 

 

Село Вітковиціпол. Witkowice Координати 52°19′ пн. ш. 20°13′ сх. д. / 52.317° пн. ш. 20.217° сх. д. / 52.317; 20.217Координати: 52°19′ пн. ш. 20°13′ сх. д. / 52.317° пн. ш. 20.217° сх. д. / 52.317; 20.217 Країна ПольщаПольщаВоєводство Мазовецьке воєв�...

 

 

Silvestre Reyes Silvestre Reyes (* 10. November 1944 in Canutillo, El Paso County, Texas) ist ein US-amerikanischer Politiker der Demokratischen Partei. Zwischen 1997 und 2013 war er Mitglied des US-Repräsentantenhauses für Texas. Biografie Nach dem Besuch der Canutillo High School studierte er zwischen 1964 und 1966 zunächst an der University of Texas at Austin und dann an der University of Texas at El Paso (UTEP), ohne einen Abschluss zu erwerben. Nach Ableistung seines Militärdienstes ...

العلاقات الإندونيسية القيرغيزستانية إندونيسيا قيرغيزستان   إندونيسيا   قيرغيزستان تعديل مصدري - تعديل   العلاقات الإندونيسية القيرغيزستانية هي العلاقات الثنائية التي تجمع بين إندونيسيا وقيرغيزستان.[1][2][3][4][5] مقارنة بين البلدين هذه مقار�...

 

 

This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: 2004 United States Senate election in South Dakota – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (January 2022) (Learn how and when to remove this template message) 2004 United States Senate election in South Dakota ← 1998 November 2, 2004 2010 ...

 

 

Indian satellite television service TΛTΛ PLΛYFormerlyTata Sky (2006–2022)TypeJoint ventureIndustrySatellite televisionFounded8 August 2006; 17 years ago (2006-08-08)Area servedIndiaKey peopleHarit Nagpal(MD and CEO)ServicesSatellitePay televisionPay-per-viewStreaming televisionRevenue ₹4,741 crore (US$590 million) (2022)Net income ₹69 crore (US$8.6 million) (2022)OwnerTata Group (70%) Disney India (30%)Number of employees1,500SubsidiariesTata Play Fiber &#...

Etcheverry Hall Etcheverry Hall houses the Departments of Mechanical, Industrial, and Nuclear Engineering of the College of Engineering at the University of California, Berkeley. Etcheverry Hall is named after Bernard A. Etcheverry, professor of irrigation and drainage from 1915 to 1951, who later served as chair of the Department of Irrigation and Drainage from 1923–51.[1] Built in 1964,[2][3] it is located on the north side of Hearst Avenue, across the street from ...

 

 

OECD各国の合計特殊出生率。上位国のひとつから、50年後には最下位国となった。 大韓民国の少子化(だいかんみんこくのしょうしか、韓: 대한민국의 저출산)について解説する。大韓民国(韓国)では21世紀以降、著しい少子化が起こっている。韓国の合計特殊出生率は1970年代まで6.0~4.0と世界最高レベルの数値で推移していたが、1983年に初めて人口置換水準を下回る...

 

 

2015 studio album by Barenaked LadiesSilverballStudio album by Barenaked LadiesReleased2 June 2015RecordedDecember 2014–February 2015[1]GenreAlternative rockLength45:10LabelVanguard RecordsProducerGavin BrownBarenaked Ladies chronology The Long Weekend EP(2014) Silverball(2015) BNL Rocks Red Rocks(2016) Singles from Silverball Say What You WantReleased: 28 April 2015 SilverballReleased: 4 May 2015 Duct Tape HeartReleased: 10 July 2015 Silverball is the 11th full-length origi...

American TV series or program The Nate Berkus ShowAlso known asThe Nate ShowGenreTalk showPresented byNate BerkusCountry of originUnited StatesOriginal languageEnglishNo. of seasons2No. of episodes291ProductionExecutive producers Oprah Winfrey Terry Murphy Corin Nelson Camera setupMultiple-cameraRunning time42 minutesProduction companies Nate Berkus Entertainment Curly One Productions Harpo Studios Sony Pictures Television Original releaseNetworkSyndicationReleaseSeptember 13, 2010 ...

 

 

Типи розломів. San Andreas Fault Розлом Сан-Андреас проходить уздовж узбережжя по лінії північний захід-південний схід. Цифри на лінії розлому вказують на те, наскільки далеко (у футах) зсунулася поверхня землі в цьому місці в результаті землетрусу 1906 року. Сан-Андреас (розлом) (К�...

 

 

South Korean footballer This article is about a footballer. For the archer, see Kim Ki-hee. Kim Kee-hee Kee-hee with South Korea Olympic FootballPersonal informationDate of birth (1989-07-13) 13 July 1989 (age 34)Place of birth Busan, South KoreaHeight 1.87 m (6 ft 1+1⁄2 in)[1]Position(s) Centre back, Defensive midfielderTeam informationCurrent team Ulsan HyundaiNumber 44Youth career2005–2007 Bukyeong High School2008–2010 Hongik UniversitySenior career*Ye...

BMC Racing Team2016 seasonUCI codeBMCStatusUCI ProTeamManagerJim OchowiczMain sponsor(s)BMC SwitzerlandBasedUnited StatesBicyclesBMCGroupsetShimanoSeason victoriesOne-day races4Stage race overall2Stage race stages17National Championships4← 20152017 → The 2016 season for the BMC Racing Team began in January with the Tour Down Under. As a UCI WorldTeam, they were automatically invited and obligated to send a squad to every event in the UCI Wor...

 

 

American television series This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) This article's tone or style may not reflect the encyclopedic tone used on Wikipedia. See Wikipedia's guide to writing better articles for suggestions. (January 2023) (Learn how and when to remove this template message) This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by ad...

 

 

Kembali kehalaman sebelumnya