Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) a fost o companie de stat din România care are ca obiect de activitate transportul, producerea, distribuția și furnizarea de energie termică.[3] RADET se afla, din punct de vedere administrativ, în subordinea Consiliului General al Municipiului București.[3] Începând din 2003, Regia era supusă reglementărilor Agenției Naționale de Reglementare a Serviciilor Publice de Gospodărie Comunală (ANRSC).[3]
Magistrații Curții de Apel București au decis, pe 11 noiembrie 2019, intrarea în faliment a RADET, decizia fiind definitivă. În ultimii ani, regia, fără să beneficieze de o finanțare sigură și stabilă, a acumulat datorii de aproximativ 3,83 miliarde RON către ELCEN, compania din urmă intrând în insolvență din cauza blocajului financiar.[4][5]
Începând de 1 decembrie2019, compania Termoenergetica București S.A., noul operator termic din Capitală a preluat oficial RADET,[6] care a intrat în faliment.[7]