S-a născut în 1927 în București, fiica țambalistului Constantin Puceanu (care cânta la Hanul lui Manuc) și nepoata violonistului Ion Puceanu din Teiș, Dâmbovița (de la care etnomuzicologii au înregistrat pe disc în anii '30 o variantă antologică a cântecului epic Meșterul Manole). A avut 5 frați: Culina, Veselina, Lorica, Gheorghe (zis Boțogan) și Cuculeț.[6]
Debutul discografic la Electrecord.
Debutul artistic
În 1934 începe să cânte alături de tatăl său, iar apoi se impune ca solistă în taraful fraților Gore (Aurel și Victor), a căror verișoară era,[7] interpretând cântece de mahala. Debutează la 14 ani la Hanul Galben din Târgoviște.[8]
Cariera artistică
Din 1944 începe să fie numită din ce în ce mai des „Regina noastră” (a romilor). În perioada 1945-1964 își face un nume cântând în majoritatea cârciumilor din zonele Floreasca și Herăstrău.
În 1963 înregistrează primele piese la casa de discuri Electrecord, debutând discografic cu două discuri de ebonita. Aceste înregistrări au fost ulterior reeditate pe un disc mic de vinil (EPC).
În 1964 înregistrează primul album cu taraful fraților Gore în Studioul Tomis al casei de discuri Electrecord. Începând cu 1970 începe să plece în turnee în străinătate, relevante pentru cariera ei fiind concertul în Israel și cel în Statele Unite ale Americii.
Apreciată pentru vocea ei unică și pentru temele cântecelor sale (iubire, viață, timp), ajunsese în anii '60 -'70 solista de referință a cântecelor de pahar, o formă de muzică lăutărească urbană care combina elemente orientale cu unele românești pe un fond țigănesc.[9]
Probabil că dacă sistemul politic comunist din acea perioadă i-ar fi permis să cânte și să fie auzită și în străinătate, ar fi ajuns astăzi la fel de cunoscută ca și Cesaria Evora[10] sau Billie Holiday.[7] Rămâne pentru minoritatea romă echivalentul Mariei Tănase.[7]
În 1986 se mută la New York, iar în 1991 revine în România.
Vocea Romicăi, cu un timbru patrunzător, o impostație naturală și un ambitus impresionant este dublată de un simț al măsurii și al tonalității similar cu al instrumentiștilor.
De la stânga la dreapta: Aurel Gore (vioară), Romica Puceanu (voce), Victor Gore (acordeon), Marin Marangros (țambal), Grigore Ciuciu (contrabas), Fane "Dodu" (braci), Grigore "Vetoi" Măslină (cobză)
Ea posedă un întreg arsenal de ornamente, împletind vibrato-ul natural al vocii cu triluri anume controlate, iar salturile la octave superioare erau urmate de anumite cadențe.
Ca punct de plecare, Romica Puceanu a luat în alcătuirea repertoriului folclorul muntenesc pe care l-a prelucrat adaptându-l stilului lăutăresc de București.
Ajutată de Victor Gore și Aurel Gore, aceștia observând că încă de mică poseda o cantitate inexhausitibilă de cântece de mahala, în special foarte multe versuri pentru perioadă și pentru un lăutar urban, în scurt timp a devenit cea mai populară și mai bine plătită cântăreață, transformându-se în însăși imaginea cântăreței de muzică lăutărească urbană (mahala).
Romica Puceanu a avut numeroase apariții discografice ce conțin înregistrări efectuate în perioada 1964-1994 în special la casa de discuri Electrecord.
***: Ediție de Colecție. Romica Puceanu, Jurnalul Național, București, 26 martie 2007
Daniela Roxana Gibescu: Comori ale muzicii lăutărești. Romica Puceanu – La casa cu trestioară (bookletul CD-ului), Electrecord EDC 802, București, 2007
Gheorghe Palcu: Comori ale muzicii lăutărești. Romica Puceanu – Șaraiman (bookletul CD-ului), Electrecord EDC 883, București, 2008
Gheorghe Palcu: Comori ale muzicii lăutărești. Romica Puceanu – Vol.3. Pasăre necunoscută (bookletul CD-ului), Electrecord EDC 1100, București, 2013
