Theodor (Tudor) D. Ionescu (n. 16 mai 1898, Corabia, Olt – d. 11 februarie 1990, București) a fost un inginer chimist român, membru corespondent (1963) al Academiei Române. Tudor Ionescu a devenit membru al Partidului Comunist din România în 1944. Tudor Ionescu a fost lector, șef de lucrări din 1939, conferențiar, profesor (1944 - 1968) și șef al Catedrei de tehnologie chimică anorganică la Institutul Politehnic din București. În perioada 1944 - 1945, Tudor Ionescu a fost subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naționale. În perioada 1945 - 1948, Tudor Ionescu ministrul Minelor și Petrolului. Tudor Ionescu a fost exclus din partid în perioada 1952 - 1961.[1] Tudor Ionescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1962 - 1973. [2]
Decorații
- titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[3]
- medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră”[3]
Note
Legături externe