Unirea Shopping Center este un centru comercial situat în centrul Bucureștiului, în Piața Unirii.
Are o suprafață totală de circa 84.000 metri pătrați, din care corpul central ocupă 32.000 metri pătrați[1].
Acționarul majoritar al Unirea Shopping Center este compania Nova Trade (compania omului de afaceri Dan Adamescu), care deține 65,4% din acțiuni, urmată de Unirea Shopping Center cu 10,95%, SIF Muntenia cu 9,06% și alți acționari cu 14,75%[1].
Titlurile societății se tranzacționează la categoria de bază a pieței Rasdaq, sub simbolul SCDM[2].
Clădirea a fost proiectată de către arhitectul Gheorghe Leahu în anul 1975. Inaugurat în data de 2 septembrie 1976, sub denumirea Magazinul Universal Unirea „nava amiral a comerțului românesc”, în prezența lui Nicolae Ceaușescu.
Inițial, într-o formă redusă la fațada dinspre Piața Unirii, magazinul a fost ulterior extins în anii '80 cu 2 aripi (Călărași și cea dinspre Bulevardul Unirii).
În anii 2000, magazinului i-a fost adăugată o parcare supraterană etajată.