Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
În 1982 Ari Folman era un tânăr soldat (în vârstă de 19 ani) în cadrul unei unități de infanterie a armatei israeliene. După peste 20 de ani, în 2006, întâlnește un camarad din acea perioadă, care îi spune că a început să aibă coșmaruri legate de evenimentele traumatizante la care a asistat în timpul Războiului din Liban. Folman își dă seama cu surprindere că el nu-și amintește nimic din acea perioadă. Mai târziu, în aceeași noapte, el are viziunea nopții în care a avut loc masacrul de la Sabra și Shatila, realitate pe care îi este imposibil să și-o amintească în mod clar. În amintirea sa, în acea noapte el se scălda în Marea Mediterană pe o plajă din Beirut, sub lumina rachetelor de semnalizare care coborau peste oraș.
Cineastul călătorește în Țările de Jos pentru a se întâlni cu un prieten din copilărie, care îl sfătuiește să-i caute pe alți camarazi care au fost în acea vreme la Beirut și care ar putea să-l ajute să-și reamintească întâmplările pe care el le uitase. Întors în Israel, Folman discută cu foști camarazi de arme și cu alți militari care participaseră la acel război, precum și cu un psiholog și cu reporterul israelian de televiziune Ron Ben-Yishai, care transmisese reportaje cu privire la evenimentele petrecute la Beirut în acea perioadă.
Punând cap la cap toate aceste informații, cineastul își dă seama în cele din urmă că făcuse parte din „cel de-al doilea sau cel de-al treilea inel” de soldați israelieni care înconjuraseră tabăra de refugiați palestinieni unde fusese comis masacrul și că el a fost unul dintre soldații care au lansat către cer rachetele care au iluminat tabără de refugiați pentru ca miliția falangistă creștină libaneză să poată comite masacrul. Folman concluzionează că amnezia lui provenea din senzația că el, ca soldat adolescent, era la fel de vinovat pentru producerea acelui masacru ca și cei care l-au comis. Filmul se încheie cu dizolvarea animației într-o imagine reală a urmărilor masacrului.
Distribuție
Imagine din film
Filmul conține atât personaje reale, cât și personaje fictive inspirate de oameni din viața reală.
Ari Folman — un cineast israelian, care și-a încheiat recent serviciul militar de rezervist. Cu vreo douăzeci de ani mai înainte a servit în armata israeliană în timpul Războiului din Liban.
Miki Leon — Boaz Rein-Buskila, un contabil și veteran israelian al Războiului din Liban care suferă de doi ani de coșmaruri.
Ori Sivan — un cineast israelian care a regizat anterior, împreună cu Folman, două filme și care este un prieten vechi al acestuia.
Yehezkel Lazarov — Carmi Can'an, un veteran israelian al Războiului din Liban care a fost odată prieten cu Folman și care locuiește acum în Țările de Jos.
Ronny Dayag — un inginer alimentar și veteran israelian al Războiului din Liban. În timpul războiului a fost membru al echipajului unui tanc Merkava.
Shmuel Frenkel — un veteran israelian al Războiului din Liban. În timpul acestui război a comandat o unitate de infanterie.
Zahava Solomon — o psiholoagă israeliană și cercetătoare a traumelor psihice.
Ron Ben-Yishai — un jurnalist israelian care a realizat reportaje în timpul Războiului din Liban și a prezentat masacrul din tabăra de refugiați.
Dror Harazi — un veteran israelian al Războiului din Liban. În timpul războiului a comandat un tanc staționat în afara taberei de refugiați Shatila.
Titlu
Valsul în do diez minor, op. 64, nr. 2 al lui Chopin, interpretat de L. Faulkner
Titlul filmului provine de la o scenă în care Shmuel Frenkel, unul dintre veteranii intervievați și comandant al unității de infanterie din care făcuse parte Folman în timpul evenimentelor descrise în film, apucă o mitralieră de uz general și „dansează un vals nebun” (pe muzica Valsului în do diez minor al lui Chopin) în mijlocul focului puternic al inamicului pe o stradă din Beirut pavoazată cu afișe imense ale președintelui libanez Bashir Gemayel. Din punct de vedere tematic, titlul filmului este o descriere simbolică a „valsului”, care este un dans de cuplu, pe care Folman îl „dansează” cu amintirile sale din timpul Războiului din Liban.[necesită citare] Titlul se poate referi, de asemenea, la valsul politic de scurtă durată al Israelului cu președintele libanez Bashir Gemayel.[necesită citare] Alții au speculat că titlul este o trimitere la romanul satiric Abatorul cinci (Slaughterhouse-Five, or The Children's Crusade: A Duty-Dance with Death) al lui Kurt Vonnegut.
Producție
Realizarea filmului a durat patru ani. Filmul are un aspect neobișnuit pentru un lungmetraj documentar deoarece este realizat aproape în întregime prin mijloacele animației. El combină muzica clasică, muzica anilor 1980, grafica realistă, secvențe suprarealiste și ilustrații similare benzilor desenate. Întregul film este animat, cu excepția unui segment scurt cu imagini de arhivă.
Animația, cu nuanțele ei întunecate în concordanță cu emoțiile transmise de film, folosește un stil unic inventat de Yoni Goodman la studioul Bridgit Folman Film Gang din Israel. Tehnica este adesea confundată cu rotoscopia, un stil de animație care suprapune desene peste imagini live, dar este de fapt o combinație între decupajele realizate în Adobe Flash și animația clasică.[6] Fiecare desen a fost decupat în sute de piese care au fost mutate în funcție de necesități, creând astfel iluzia de mișcare. Mai întâi a fost realizat într-un studio un film video de 90 de minute, care a fost transformat apoi într-o bandă desenată. De acolo au fost extrase 2.300 de ilustrații originale care au format împreună secvențele actuale ale filmului prin intermediul animației Flash, a animației clasice și a tehnologiei 3D.[7]
Coloana sonoră originală a fost compusă de compozitorul de muzică electronică minimalistă Max Richter, în timp ce cântecele sunt interpretate de OMD („Enola Gay”), PiL („This is Not a Love Song”), Navadey Haukaf („נוודי האוכף”, în traducere „Bună dimineața, Liban”, scris special pentru film), Haclique („Incubator”) și Zeev Tene (o versiune nouă a cântecului „I Bombed Korea” al formației Cake, intitulată „Beirut”). Unii critici au considerat că muzica joacă un rol activ de comentator al evenimentelor spre deosebire de acompaniamentul simplu.[8]
Vals cu Bashir a fost lansat în Statele Unite ale Americii pe 25 decembrie 2008, în doar cinci cinematografe, unde a avut încasări de 50.021 $ în primul sfârșit de săptămână. Difuzarea sa în America a adus până la 14 mai 2009 încasări de 2.283.849 $. În restul țărilor, Vals cu Bashir a avut încasări de 8.842.000 $ care au făcut ca încasările totale să se ridice la suma de 11.125.849 $.[13]
Receptare critică
În martie 2017 filmul avea un rating de 96% „proaspăt” pe situl de recenzii Rotten Tomatoes, bazat pe opiniile a 149 de critici, cu o medie de 8,4/10; consensul general era următorul: „Lecție de istorie vitală, originală și complet inovatoare, cu o animație de pionierat, Vals cu Bashir își prezintă mesajul cu privire la Orientul Mijlociu într-un mod hipnotizant”.[14] Pe situl Metacritic filmul are un rating 91/100 bazat pe opiniile a 33 de critici, indicând „aprecieri universale”.
indieWire l-a considerat al zecelea cel mai bun film al anului, pe baza unui sondaj anual la care au participat 100 de critici de film. Xan Brooks de la The Guardian l-a numit „un film extraordinar de provocator și de tulburător”.[15] Filmul a fost lăudat pentru „inventarea unui nou limbaj cinematografic” la festivalul Tokyo Filmex.[16] Criticul David Walsh l-a descris pe World Socialist Web Site ca fiind un film antirăzboi „dureros de sincer” și „unul dintre cele mai extraordinare și mai bântuitoare filme de la Festivalul de Film de la Toronto”.[17] În ciuda recenziilor critice pozitive, filmul a avut un succes comercial moderat în Israel.[5]
Vizionarea filmului în Liban
Filmul a fost interzis în unele țări arabe (inclusiv Liban) și a avut parte de critici foarte aspre în Liban din cauza prezentării unei epoci violente și confuze a istoriei țării. Un grup de peste 961 de bloggeri, printre care Cercul Interior Libanez, s-au răzvrătit împotriva deciziei guvernului libanez de a interzice proiecția filmului și au reușit să-l facă accesibil criticilor libanezi, sfidând interdicția guvernului. În ianuarie 2009 filmul a fost proiectat într-un spațiu privat din Beirut, în fața a 90 de persoane.[18] De atunci au avut loc mai multe proiecții. Copii neoficiale sunt, de asemenea, disponibile în țară. Folman a considerat proiecția filmului ca un motiv de mare mândrie: „Am fost copleșit și entuziasmat. Aș fi vrut să fi fost acolo. Îmi doresc ca într-o zi să-mi pot prezenta filmul la Beirut. Pentru mine, aceasta va fi cea mai fericită zi din viața mea”.[19]
Includerea în topurile criticilor de film
Filmul a apărut în topurile celor mai bune zece filme ale anului 2008, realizate de mai mulți critici de film americani.[20]
10 – Scott Foundas, LA Weekly (la egalitate cu WALL-E)[20]
El a fost clasat, de asemenea, pe locul 34 în topul „The 100 Best Films Of World Cinema” realizat în 2010 de revista Empire[22] și pe locul 4 în topul „50 Documentaries to See Before You Die” realizat în 2011 de canalul american de televiziune Current TV.
Premii și nominalizări
Vals cu Bashir a devenit primul film animat care a obținut o nominalizare pentru un premiu Oscar sau un premiu Globul de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină. De asemenea, a fost primul film de animație clasificat R (Restricted, adică poate fi vizionat de copiii mai mici de 17 ani doar dacă sunt însoțiți de un părinte) care a fost nominalizat la aceste premii. El a devenit, de asemenea, primul film israelian câștigător al Premiului Globul de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină de la The Policeman (1971) și primul film documentar care a câștigat acest premiu.[23]
Vals cu Bashir a fost inclus, de asemenea, în topul filmelor străine alcătuit de National Board of Review. Folman a obținut premiul pentru cel mai bun scenariu al unui film documentar decernat de Writers Guild of America și premiul pentru cea mai bună regie a unui film documentar decernat de Directors Guild of America. Cineastul israelian a fost nominalizat, de asemenea, la premiul Annie și premiul BAFTA pentru cel mai bun film de animație, dar a pierdut ambele premii în competiția cu Kung Fu Panda și respectiv WALL-E.
.svg){kind=small}
