După ce a urmat primii ani de școală la Caracal (1916-1922), s-a înscris la o școală militară de artificieri din București (1924-1930). Între 1934 și 1938 a audiat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei. Membru al Mișcării legionare.[necesită citare] Din 1956 până în 1963 a făcut închisoare politică la Aiud și Periprava.[1] Virgil Carianopol a fost condamnat pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale.[2]
Virgil Carianopol a colaborat la revista "Viața literară", condusă de George Murnu, revistă la care colabora masiv și Radu Gyr, sub pseudonimul Tartacot.[3]
A fost afiliat la un moment dat grupului avangardist de la „unu”, apoi s-a reprofilat după 1936 pe tradiționalism, iar versurile sale postbelice au fost fie etichetate oarecum „neoclasice”. În plus, a mai fost afiliat și imagismului, fie el din descendența lui Ilarie Voronca sau a lui Serghei Esenin.[4]
Astfel, opera sa include versuri avangardiste (Un ocean, o frunte în exil), lirică neoclasică, tradiționalistă (Flori de spini, Elegii și elegii) și care exaltă sentimentul național (Ștergar Românesc), precum și memorialistică (Scriitori care au devenit amintiri).[5]
Versuri - Virgil Carianopol, Editura Vraja, București, 1933
Un ocean, o frunte în exil, editura unu, București, 1934
Scrisori către plante, Editura Fundației pentru Literatură și Artă "Regele Carol al II-lea", București, 1936 (pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români)
Carte pentru domnițe, Editura Cartea Românească, București, 1937
Frunzișul toamnei mele, Editura Universul Literar, București, 1938
Scară la cer, Editura Universul Literar, București, 1940
Poeme de pe front, Editura Bucur Ciobanul, București, 1943
Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1967
Cântece de amurg, Editura pentru Literatură, București, 1969
Cântece românești, Editura Militară, București, 1970
Viorile vârstei, Editura Eminescu, București, 1972
Lirice, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973
Ștergar românesc, Editura Militară, București, 1973
Scriitori care au devenit amintiri, Editura Minerva, București, 1973 (memorialistică)
Elegii și elegii, Editura Eminescu, București, 1974
Arcașul lui Ștefan, București, 1976 (literatură pentru copii?)
Cântece oltenești, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977
Viorile vârstei, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1978
Lumini pentru dragostea mea, Editura Eminescu, București, 1978
Peisaj românesc, Editura Militară, București, 1979
Copilul cu inima de aur. Povești și povestiri istorice, București, 1980 (literatură pentru copii?)
Copilul și țara, 1981
Cântec la plecarea verii, Editura Albatros, București, 1982
Scriitori care au devenit amintiri - Vol. II, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982 (memorialistică)
Scară la cer, Colecția "Biblioteca pentru toți", Editura Minerva, București, 1983 (prefață de C. Stănescu
Cântece pentru mama, Editura Ion Creangă, București, 1984
La ceasul de taină, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986
Scrisori către plante, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1997 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol, cu un cuvânt înainte de Sultana Craia)
Scriitori care au devenit amintiri. Pagini de jurnal, Editura Universal Dalsi, București, 1999 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol)
