Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Vohodul Mic sau Ieșirea Mică este procesiunea cu Sfânta Evanghelie a clerului, spre altar. Uneori este numită și "Prima" Ieșire.
Dacă episcopul slujește, Sfânta Evanghelie îi este adusă afară în mijlocul bisericii, în mijlocul oamenilor unde este de la începutul Sfintei Liturghii. Aceasta îi este adusă de un diacon (care duce Cartea Sfântă în procesiune) și este urmat de preoți în ordinea rangului.
Semnificație
Ieșirea Mică semnifică mișcarea întregii Biserici condusă de Capul ei Iisus Hristos în persoana celui care slujește (și în Cartea Evangheliilor pe care acesta o duce) spre altar care simbolizeză că Împărăția lui Dumnezeu poate fi văzută.
Dar cantonarea în "simbolismul istorico-reprezentațional" poate duce la o separare între cler și laici și la o interpretare greșită a celor două grupuri de participanți deplini la lucrarea comună de slujire și ascultare. (see: SIMBOL ȘI REALITATE ÎN SFÂNTA LITURGHIEArhivat în , la Wayback Machine.)
Istoric
Inițial, Ieșirea Mică marca începutul slujbei, dar în prezent este precedată de numeroase litanii și Psalmi. Era modul de a aduce Cartea Sfântă din locul unde era păstrată în altar.