Născută la Tokyo, ea a absolvit ulterior cursurile școlii Bunka Gakuin și a început să scrie scenarii pentru a-și susține familia, după moartea tatălui ei. Mizuki a scris scenarii bazate pe o perspectivă feminină, a fost activă în epoca de aur a cinematografiei japoneze din anii 1950 și este cunoscută pentru colaborarea cu regizorii Tadashi Imai și Mikio Naruse.[3][4] Creațiile ei au câștigat mai multe premii ale revistei Kinema Junpō pentru cel mai bun scenariu, iar Mizuki a fost descrisă în cartea Women Screenwriters: An International Guide drept „una dintre cele mai importante și mai pricepute scenariste japoneze din toate timpurile”.[3]
Biografie
Yoko Mizuki s-a născut sub numele de Tomiko Takagi la 26 august 1910 în Tokyo.[4] Ea a absolvit mai târziu cursurile Școlii de Artă Bunka Gakuin și a început să joace la Teatrul de Stânga din Tokyo (Tokyo Sayoku Gekijo).[4] După moartea tatălui ei, când ea avea vârsta de 23 de ani, a început să scrie piese de teatru pentru a-și sprijine familia scriind piese de teatru.[4] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mizuki a scris piese de teatru radiofonic.[4]
Inspirată de fostul ei profesor de limba rusă Toshio Yasumi, a început să scrie scenarii de filme.[4] Ei au scris împreună scenariul filmului La Vie d'une femme (Onna no isshō, 1949), regizat de Fumio Kamei.[4] Filmul urmărește viața unei femei însărcinate care lucrează la o tipografie în condiții precare.[4] Cel de-al doilea scenariu, scris pentru filmul Jusqu'à notre prochaine rencontre (Mata au hi made, 1950), i-a adus aprecieri și Mizuki a început o colaborare cu regizorul Tadashi Imai.[4] În ciuda elogiilor aduse filmului de criticii revistei Kinema Junpō, Mizuki a declarat că nu lucra deloc cu ușurință și încă se chinuia să scrie scenarii, fiind nevoită rescrie rescrie o mare parte a scenariului filmului Jusqu'à notre prochaine rencontre în timpul filmărilor.[4]
Mizuki a scris apoi scenariul filmului Histoire d'un amour pur (Jun'ai monogatari, 1957), care a câștigat Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.[5] Ea a imaginat, de asemenea, subiecte neconvenționale pentru scenariile unor filme precum Kiku to Isamu (1959), o poveste despre doi copii de rasă mixtă din Okinawa.[5] Ulterior a fost distinsă cu premiile Kinema Junpō pentru cel mai bun scenariu pentru contribuția sa la filmele Les Lumières du port (1961), L'Âge du mariage (1961), Sueur douce (1964) și Kwaïdan.[5][6]
La sfârșitul carierei sale, Mizuki a lucrat intens pentru televiziune, scriind scenariul serialului Ryoma Forever (1968) pentru postul național de televiziune Nippon Hōsō Kyōkai (NHK).[5][7] Mizuki a murit la 8 aprilie 2003 în Ichikawa, Chiba.[7] Casa în care a locuit a fost transformată în Muzeul Memorial Mizuki.[7]
Viața personală
Înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, Mizuki a fost căsătorită pentru scurt timp cu regizorul și scenaristul Senkichi Taniguchi, care a colaborat adesea cu Akira Kurosawa.[4]
Dintre cele 34 de scenarii pe care le-a scris pentru marele ecran în perioada 1949-1976,[8] filmele favorite ale lui Mizuki au fost Jusqu'à notre prochaine rencontre, Histoire d'un amour pur, Kiku to Isamu și L'Âge du mariage.[5]
Filmografie
1949: La Vie d'une femme (女の一生,Onna no isshō?), regizat de Fumio Kamei
1950: Jusqu'à notre prochaine rencontre (また逢ふ日まで,Mata au hi made?), regizat de Tadashi Imai
1951: Le Chant de la bergeronnette (せきれいの曲,Sekirei no kyoku?), regizat de Shirō Toyoda
1952: Atakake no hitobito (安宅家の人々,Atakake no hitobito?), regizat de Seiji Hisamatsu
^ abStuart Galbraith (). Japanese Filmography: A Complete Reference to 209 Filmmakers and the Over 1250 Films Released in the United States, 1900 Through 1994 (în engleză). Mcfarland. pp. 475–476. ISBN9-780786-400324.
.svg){kind=small}
