Mihályi Péter[*][[Mihályi Péter (Greek Catholic, Romanian native speaker, lawyer, chief magistrate, notary, member of the Hungarian Parliament (1838–1914))|]]
După moartea mitropolitului Ioan Vancea, scaunul mitropolitan a rămas vacant vreme de 9 luni. Autoritățile maghiare au fost foarte atente la desemnarea persoanei noului ales, căutând în acest fel să nu întărească spiritul de luptă al românilor transilvăneni. Păstorirea sa a cuprins perioada mișcării memorandiste, a ieșirii din pasivitate a Partidului Național Român din Transilvania și a înființării Episcopiei de Hajdúdorog (1912).
După transferarea episcopului Ioan Olteanu de la Lugoj la Oradea, Victor Mihali a fost ales, în 1874, episcop pentru scaunul vacant din Lugoj. Aici a dezvoltat o intensă activitate religioasă, făcând numeroase vizite canonice și înălțând biserici și capele în multe parohii. S-a ocupat cu aceeași grijă de educația tineretului, pentru care a înființat o fundație de 5.250 florini la internatul diecezan.
În administrarea mitropoliei, noul ales a mers pe urmele predecesorului său, convocând două sinoade arhidiecezane (1896 și 1899) și un Conciliu provincial (17-26 septembrie 1900), care a celebrat cu mare solemnitate 200 de ani de la Unire, fiind prezenți toți episcopii, mult cler și popor.[3] În vederea acestei comemorări, s-a tipărit la Blaj, sub conducerea canonicului Augustin Bunea, Șematismul Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, pe anul 1900. Pentru apărarea autonomiei Provinciei mitropolitane a ținut la Blaj, în 23 iunie1897, memorabila conferință episcopală în care s-a decis că Provincia mitropolitană de Alba Iulia și Făgăraș să nu trimită delegați la Congresul Bisericii catolice latine ungare. Mitropolitul a cerut, în schimb, Împăratului aprobarea ținerii unui congres compus numai din români uniți, în care să se organizeze autonomia Bisericii Române Unite, separat de autonomia bisericii latine din Ungaria.
Dieceza de Hajdúdorog (8 iunie 1912)
Înființarea diecezei greco-catolice de Hajdúdorog, cu majoritatea parohiilor de limbă maghiară, a fost percepută drept una din cele mai grele lovituri suportate de Biserica Română Unită din Transilvania.
În fața faptului aproape împlinit, românii au acționat pe plan național, așa cum au putut. Reprezentanții românilor uniți au organizat o mare adunare de protest la Alba Iulia (29 mai 1912), au ales un comitet permanent compus din 17 membri, sub președinția lui Gheorghe Pop de Băsești, și au redactat un memoriu alcătuit de viitorul mitropolit Vasile Suciu, după indicațiile mitropolitului Mihali, pentru a demasca tendința de maghiarizare a noii Episcopii de Hajdúdorog.[4] În fața blocului austro-ungar, acțiunea lor - cum era ușor de înțeles - a eșuat.
În ziua de 8 iunie1912 a fost publicată bula „Christi fideles graeci”, care a transferat de sub jurisdicția Bisericii Române Unite din Transilvania 83 parohii cu 73.225 credincioși sub jurisdicția Episcopiei de Hajdúdorog. Credincioșii români uniți au continuat însă lupta pentru repararea injustiției cauzate Bisericii Române Unite și națiunii române din întreaga Transilvanie.
Îndată ce a fost cunoscut conținutul bulei, Comitetul permanent ales la Alba Iulia, a trimis la Roma pe părintele Vasile Lucaciu, ca să culeagă informațiile necesare pentru continuarea luptei. În ședința ținută în 27 iulie1912, după reîntoarcerea părintelui Lucaciu, s-au stabilit punctele programatice de acțiune, bazate îndeosebi pe reorganizarea rezistenței credincioșilor împotriva măsurilor nedrepte ale Guvernului maghiar. Către sfârșitul anului (septembrie 1912), au fost trimiși la Roma profesorii de teologie Alexandru Nicolescu și Ioan Coltor, care au luat contact cu personalitățile bisericești mai influente. În ultima audiență la Cardinalul Rampolla, acesta le-a spus: „Nu piere o nație în câțiva ani”, mai ales cea română, care de atâtea ori și-a demonstrat vitalitatea și vigoarea sa. Eforturile acestea “unite cu ale celorlalte neamuri încătușate de tirani, vor face să dispară anacronismul austro-ungar de pe harta Europei, ca cei robiți să ajungă la libertate și unire cu frații lor de un sânge”. Cuvinte profetice, care s-au realizat curând după aceea.[5]
Între timp, reacția preoților și a credincioșilor a continuat fără încetare, fiind condusă de preoții Vasile Lucaciu, Alexandru Nicolescu și Victor Macaveiu, care au avut tot sprijinul lui Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Maniu și Ștefan Ciceo Pop. Întâiul război mondial a venit, între timp, ca să dea o întorsătură favorabilă lucrurilor. Dar încă mai înainte de înfrângerea ungurilor, protopopul R. Marchiș din Satu Mare și protopopul din Carei au înființat un vicariat național român, recunoscut de Nunțiul apostolic, care, în 10 mai1919, a scos de sub jurisdicția Episcopiei de Hajdu-Dorogh 42 de parohii care aparținuseră Episcopiei de Oradea. Cu un alt ordin al Nunțiaturii apostolice, din 29 iunie1919, a fost scos de sub jurisdicția episcopiei maghiare și Vicariatul Secuimii, cu 33 de parohii.
Viața mitropolitului Mihali în perioada acestor lupte a fost frământată. Totuși, el a găsit prilejul să se ocupe intens de organizarea vieții religioase, instituind primele Reuniuni mariane, îngrijindu-se de misiuni pentru popor, înființând orfelinat și sprijinind lupta împotriva alcoolismului.
În vara anului 1916, odată cu ofensiva armatei regale române în sudul Transilvaniei, s-a retras împreună cu toată curtea episcopală la Oradea, oraș socotit departe de pericolul războiului. Acolo l-a găsit moartea în 21 ianuarie1918. Tot la Oradea s-a aflat și mitropolitul ortodox al Ardealului, Vasile Mangra.
^Diuariu peste momentele și întâmplările mai însemnate ale călătoriei și a petrecerii la sinodul ecumenic convocat la Roma în Vatican pe 8 decembrie 1869. Dedus la grațioasa demândare a Excelenței Sale, Preasfințitului Domn Dr. Ioan Vancea (...), însoțit în călătorie de secretarul său mitropolitan Dr. Victor Mihalyi de Apșa, DJ Cluj a Arhivelor Naționale, Fond BC Blaj, II/32, 1869-1870, publicat în: Bocșan, Op. cit., pag. 295 și urm.
^Augustin Bunea, Scurtă istorie a Bisericii române unite, in „Șematismul Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, pe anul 1900”, Blaj, 1900, pp. 45-51.
^I. Georgescu, George Pop de Băsești, pp. 271-280.
^I. Georgescu, George Pop de Băsești, pp. 270-271.
Surse bibliografice
Nicolae Bocșan, Biserica Română Unită la Conciliul Ecumenic Vatican I, Presa Universitară Clujeană, 2001, pag. 295-693, ISBN 973-610-047-2.
Augustin Bunea, Scurtă istorie a Bisericii române unite, în „Șematismul Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș, pe anul 1900”, Blaj, 1900, pp. 45–51.
G. Moroianu, Les luttes des Roumains Transylvains, Paris, 1933, pp. 79, 141.
I. Georgescu, George Pop de Băsești, Oradea, 1935.
