Satul a fost atestat prima oară, în limba latină, drept Magnum Horreum (Marele Hambar), cândva între 1332-1335, și devenită mai târziu maior villa Horrei (orașul mai mare al Hambarului), localitatea Șura Mare este aproape necunoscută înainte de invazia turcilor din 1493.
Vechea biserică evanghelică aparținea unui vechi tip de bazilici din secolul al XIII-lea răspândit în zona Sibiului, fapt confirmat de prezența absidiolelor estice ale navelor laterale, întrucâtva asemănătoare celor de la Cisnădie, Cisnădioara, dar mai ales celor de la Gușterița. Neobișnuit de lunga bazilică romanică, închinată Fecioarei Maria, avea și o clopotniță cu trei niveluri deasupra capătului vestic al navei centrale, deschis la parter ca un portic boltit în cruce.
Din incinta care va fi înconjurat odinioară biserica nu s-au mai păstrat decât un turn de apărare și două fragmente de zid.
Demografie
La recensământul din 1930 au fost înregistrați 2.343 locuitori, dintre care 1.492 germani, 703 români, 138 țigani, 10 maghiari ș.a.[2] Sub aspect confesional populația era alcătuită din 1.489 luterani, 807 ortodocși, 31 greco-catolici ș.a.[3]
Obiectiv memorial
Parcela soldaților germani din Al Doilea Război Mondial este amplasată în cimitirul evanghelic-lutheran și a fost amenajată în anul 1975. În această parcelă sunt înhumați 116 militari.
Personalități
Goblinus (d. 1386), episcop catolic al Transilvaniei (1376-1386)
Bibliografie recomandată
Mihu, Ioan, Șura Mare, o comună din preajma Sibiului,Casa de presă și editură Tribuna, Sibiu, 2004 ISBN 973-8009-88-X
Localități care au aparținut până în 1876 de „Scaunul Sibiului”, unitate administrativă componentă a organismului de autoadministrare al sașilor transilvăneni, numit „Șapte Scaune” și care a fost înglobat din 1486 în „Universitatea Săsească”
Sursa 1 împarte Scaunul în localități principale, scaune filiale și alte domenii, iar Sursa 2 nu face precizări. Sursa 2 — T.Nägler în „Așezarea sașilor în Transilvania” menționează localitățile principale, exceptând filialele și alte domenii, listă aparținând lui G.E.Müller. Sursa 3 — diploma regelui Ladislau al V-lea din 1453 care menționeză satul Plopi (vezi aici) ca aparținător Scaunului filial al Tălmaciului.